Iaşul va avea două laboratoare mobile pentru depistarea cancerului de col uterin

0
1152

La Institutul Regional de Oncologie Iaşi au ajuns două laboratoare mobile, două autospeciale pentru depistarea cancerului de col uterin, astfel încât toate femeile din regiunea Moldovei, mai ales cele din mediul rural, vor putea beneficia de un consult medical de specialitate în cele mai moderne condiţii.

Achiziţia a fost făcută de Ministerul Sănătăţii, iar cele două laboratoare mobile sunt complet utilate, întregul proiect fiind finanţat, la nivel naţional, de Uniunea Europeană. Unităţile mobile de la IRO Iaşi urmează să fie înmatriculate, iar după toate verificările pentru utilizarea lor, acestea vor începe campania regională de testare.

Va urma o perioadă în care trebuie să ne ocupăm de înmatricularea maşinilor, de întocmirea asigurărilor CASCO şi RCA. Pentru că sunt unităţi sanitare mobile, trebuie autorizaţii sanitare. Probabil că, în două săptămâni, vor fi finalizate. Nu putem pleca cu ele la drum aşa, ne trebuie oameni angajaţi. Pentru cele două unităţi mobile avem nevoie de cel puţin trei şoferi, asistenţi medicali. Pentru recoltare probabil că vom încheia un parteneriat cu UMF şi Spitalele Cuza Vodă şi Elena Doamna, pentru ca medicii rezidenţi să meargă cu aceste unităţi mobile şi să facă depistările de cancer de col uterin. Noi suntem încântaţi că le avem pentru că putem să ne deplasăm în mediul rural. Sunt 12 judeţe din zona de nord est şi sud est – până la Tulcea, Galaţi, Constanţa. Este mult mai uşor pentru noi să mergem la pacienţi şi nu pacientul la o unitate sanitară. Pe lângă aceste proceduri, Ministerul Sănătăţii trebuie să mai modifice puţin modalităţile de drulare a prograemlor naţionale în ceea ce priveşte decontarea cheltuielilor de transport, diurna pentru personal”, a declarat Mirela Grecu, director IRO Iaşi pentru ziarulevenimentul.ro.