Iașul, pe locul 2 în țară ca prezență la Noaptea Muzeelor

0
1080

În acest weekend, evenimentul prilejuit de ”Noaptea Muzeelor”, a stârnit interesul zecilor de mii de vizitatori dornici să descopere și să audă poveștile promovate în diferite feluri de muzeele și instituțiile participante.

Anul acesta, potrivit vesteaiasului.ro, Iașul a fost al doilea oraș din România ca număr de vizitatori, peste 66.000, dintre care peste 13.000 de ieșeni au vizitat gratuit muzeele literare din cadrul MNLRI: Muzeul „Vasile Pogor” – Casa Junimii, Muzeul „Mihail Sadoveanu”, Muzeul „Mihai Eminescu”, Colecția „Istoria teatrului românesc”, Muzeul „Otilia Cazimir”, Muzeul „George Topîrceanu”, Muzeul „Mihai Codreanu” (Vila Sonet), Muzeul „Sf. Ierarh Dosoftei – Mitropolitul”, Muzeul „Vasile Alecsandri” (Mirceşti), Cele 5 obiective din Casa Muzeelor: Muzeul Poezie(i), Muzeul Literaturii Române, Muzeul Teatrului Evreiesc în România, Muzeul Copilăriei în Comunism, Muzeul Pogromului de la Iași.

„Iașul a demonstrat încă o dată că își merită statutul de capitală culturală a țării. Interesul pentru muzeele noastre este în creștere. Vom continua să investim pentru a face poveștile din jurul muzeelor mai atractive și pe placul vizitatorilor. Casa Muzeelor și Casa Vasile Pogor sunt cele mai recent modernizate muzee care prezintă o parte importantă din identitatea Iașului într-un mod original și dinamic. În momentul de față, sunt în plin proces de restaurare și reabilitare Casa Nicolae Gane și Bojdeuca lui Ion Creangă. Sunt încrezător că odată ce le vom redeschide, alături de celelalte muzee și case memoriale, vor fi puntea noastră de legătură cu istoria Iașului, poveștile vii care ne vorbesc despre trecutul județului, pe care merită să-l cunoaștem.”, a declarat Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași

După finalizarea lucrărilor de la Muzeul ”Bojdeuca lui Ion Creangă” din Țicău și a Muzeului ”Nicolae Gane” din Copou la finalul anului 2023, ieșenii vor mai avea alte două locații pe care le pot vizita și de care se pot bucura pe tot parcursul anului.

„Suntem bucuroși de apetența ieșenilor pentru cultură și ne dorim ca în anii ce vor urma numărul vizitatorilor să crească. Vă mulțumim pentru răbdarea și dorința de a vizita muzeele noastre și de asemenea, mulțumim angajaților și voluntarilor care au făcut ca lucrurile să se desfășoare într-un ritm civilizat și bine organizat.”, a declarat Sorin Afloarei, vicepreședinte al Consiliului Județean Iași