Iașul deschide publicului cinci noi muzee – joi intrarea va fi gratuită

0
992

Mâine va avea loc ceremonia de inaugurare a Casei Muzeelor, aflată în administrarea Muzeului Național al Literaturii Române Iași. În clădirea din strada Vasile Alecsandri nr. 6, Iași, vor funcționa 5 noi muzee: Muzeul Literaturii Române, Muzeul Poezie(i), Muzeul Teatrului Evreiesc în România, Muzeul Copilăriei în Comunism și Muzeul Pogromului de la Iași. În ziua inaugurării, intrarea la toate muzeele componente va fi gratuită.

Muzeul Literaturii Române valorifică numeroase documente și obiecte de patrimoniu, îmbinând formule consacrate de etalare a exponatelor cu unele inedite. Expoziția permanentă propune o incursiune în istoria literară românească, organizată în 14 săli de expoziție, aflate la etajul întâi al Casei Muzeelor.

Muzeul Poezie(i), primul muzeu din România dedicat ideii de poezie, cuprinde o expoziție conceptuală, într-un limbaj artistic original, cu spirit ludic. Creatorul întregului concept este Ion Barbu, unul dintre cei mai cunoscuți artiști vizuali din România.

Muzeul Teatrului Evreiesc în România – deschis la Iași, orașul în care s-a înființat, în 1876, primul teatru profesionist de limbă idiș din lume – reconstituie momentele importante ale teatrului evreiesc și valorifică moștenirea instituțiilor de cultură reprezentative pentru acesta în spațiul românesc. Amplasat la parterul Casei Muzeelor, acesta cuprinde o expoziție permanentă distribuită pe 11 săli.

Muzeul Copilăriei în Comunism cuprinde o expoziție permanentă împărțită în două secțiuni: o parte recreează atmosfera dintr-o sală de clasă specifică perioadei comuniste, iar cealaltă parte este dedicată atmosferei de acasă a copilului acelor vremuri, în care se regăsesc diverse obiecte familiare și familiale.

Muzeul Pogromului de la Iași, realizat de Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” în colaborare cu United States Holocaust Memorial Museum, a fost inaugurat cu ocazia comemorării a 80 de ani de la tragicele evenimente din 28-30 iunie 1941. În sălile de expoziție destinate Muzeului Pogromului de la Iași sunt expuse fotografii din timpul Pogromului, o hologramă, mărturii ale supraviețuitorilor, documente și artefacte.

În Casa Muzeelor funcționează și sediul administrativ al Muzeului Național al Literaturii Române Iași, săli de expoziții, ateliere, educație muzeală, o sală multifuncțională de conferințe, precum și un depozit de patrimoniu și biblioteca muzeului.

Citește mai mult pe ZiarulEvenimentul.ro.