„Iașiul Educațional”, un eveniment de excepție desfășurat sâmbătă la Iași

0
1546

Sfârșitul de săptămână a reunit împreună la Iași, în cadrul unui eveniment de excepție – dezbaterea „Iașiul Educațional” – oameni politici, academicieni și reprezentanți ai mediul educațional ieșean.

Dezbaterea organizată de către Partidul Național Liberal nu a fost una electorală, așa cum a menționat moderatorul evenimentului, Alexandru Muraru, Prim-vicepreședintele filialei din Iași. „Cine cunoște importanța pe care Partidul Național Liberal o dă educației prin politicile publice pe care le-a produs de-a lungul timpului, vreme de aproape 150 de ani, știe că acest demers pe care îl facem astăzi are o consistență aparte și o corență deplină” – a precizat acesta în debutul evenimentului, precizând și că scopul întâlnirii este identificarea cu acuratețe a problemelor cu care Iașul se confruntă din punct de vedere educațional.

Prezent la eveniment a fost și unul dintre cei mai tineri lideri politici ai României, Secretarul General al Partidului Național Liberal, Robert Sighiartău.

„Sunt onorat să fiu membru al Parlamentului României din 2016. Vă spun foarte sincer că nu sunt un profesionist și un om care să fie canalizat pe ceea ce înseamnă zona de educație, însă sunt părinte a 4 copilași și, în același timp, îmi dau seama cât de importantă este educația pentru această țară și, bineînțeles, pentru Europa”, a declarat Robert Sighiartău, parafrazându-l ulterior pe Spiru Haret care spunea că „așa cum arată școala astăzi, așa va arăta școala de mâine”.

„Prima școală a copilului este familia, iar a doua familie a copilului este școala. Acestea două sunt extrem de importante pentru ceea ce înseamnă viitorul unei națiuni, viitorul copiilor noștri, iar eu m-am luptat în Parlamentul României în primul rând pentru a crește veniturile familiilor, pentru a crește bunăstarea oamenilor din România, pentru a scoate din sărăcie familiile, pentru că asta înseamnă inclusiv creșterea nivelului de educație” – a declarat acesta.

Una dintre problemele identificate de acesta este numărul extrem de mare de analfabeți funcționali care există în România.

O altă „anomalie” din sistemul educațional identificată de către acesta este că: „în România, majoritatea celor care termină o facultate, aproape 80%, nu activează în domeniile pentru care s-au pregătit. De asemenea, acesta a subliniat faptul că România întâmpină dificultăți și în ceea ce privește forța de muncă, iar aceste probleme ar trebui să fie incluse în strategiile de dezvoltare atât de la nivel central, județean cât și local.

În ceea ce privește strategiile de dezvoltare din domeniul educațional pe care Costel Alexe și Mihai Chirica le-au inclus în planurile de dezvoltare județeană și locală, acestea le-au fost puse la dispoziție invitaților prezenți la dezbatere.

„Mă bucur că sunt astăzi aici, pentru că e un moment bun în care fiecare dintre noi trebuie să știe ce are de făcut în viitor. Nu cred că este de datoria unui președinte de Consiliu Județean sau al unui primar să facă educație în comunitatea sa”, a menționat Costel Alexe, explicând că prin intermediul Consiliului Județean, “vom asigura resursele necesare pentru școlile speciale pe care le avem în subordine. Vom oferi condiții cu adevărat europene pentru cei 1400 de copii, poate mulți dintre ei, mai speciali decât suntem noi. Cred că asta este datoria unui președinte sau a unui primar, să ofere condiții optime de dezvoltare“.

Costel Alexe a mai explicat că “nimeni în județul nostru nu știe să facă educație mai bine decât dumneavoastră (n. r. profesorii invitați). Cum aș putea eu vreodată să fac sau să învăț pe cineva cum se face educația, când avem profesori precum Liliana Romaniuc?”

Acesta a precizat că i se pare absolut senzațională povestea Colegiul Richard Wurmbrand care în anii `93 și-a început istoria la Iași, într-o perioadă conservatoare pentru întreaga societate românească.

“Dacă acum vin în țara noastră 79,9 miliarde de euro, sunt bani suficienți pentru a putea recupera decalajele dintre Estul și Vestul țării. Puteau să vină 200 sau 300 de miliarde de euro. Dacă nu vom crea o educație mai bună, nu vom ști ce să facem cu acei bani, îi vom investi și apoi vom realiza că nu am rezolvat problema. Astăzi consider că educația este un domeniu fundamental pentru țara noastră și, evident, este un proiect de țară al României, prin programul președintelui Klaus Iohannis, România Educată. Educația este cheia unei comunități sustenabile, care va genera dezvoltare, inovare și, mai ales, spirit antreprenorial.

Atât eu, cât și primarul municiului Iași, Mihai Chirica, am prins în acest program de guvernare locală și județeană doar o parte din lucrurile pe care va trebui să le afcem ca administratori ai instituțiilor sau spațiilor de învățământ” – a mai menționat Costel Alexe

Concordanța planurilor de guvernare locală și județeană, propuse de către candidații Mihai Chirica și Costel Alexe, cu cel al proiectului România Educată, a fost apreciată de însuși unul dintre artizanii proiectului, Consilierul de Stat în cadrul Guvernului Râmâniei, doamna profesor Liliana Romaniuc. Menționăm că dna Romaniuc a fondat Colegiul Richard Wurmbrand, o școală care are o rată de promovabilitate a examenului de Bacalaureat de 100%.

„Mărturisesc că sunt impresionată și aș vrea să rămân impresionată și în următorii patru ani (…) Am încredere în fiecare dintre dumneavoastră (…)” – a declarat aceasta, realizând ulterior o analiză comparativă a celor trei programe și menționând: „Vă felicit pentru modul în care v-ați stabilit programele, ele sunt corelate la programul național România Educată, ceea ce îmi arată mie coerență și responsabilitate, dar și multă hotărâre în face lucrurile despre care vorbim astăzi”.