Guvernul PNL a decis: transport gratuit pentru toți elevii

0
3784

În ședința de Guvern de joi, 14 mai, a fost adoptată o Ordonanță de urgență privind educația. Printre principalele măsuri se numără transportul gratuit pentru toți elevii din România.
„Toți elevii din România vor beneficia de transport public gratuit. Conform ordonanței, operatorii de transport au obligația de a asigura transportul gratuit al elevilor și al altor categorii de persoane care beneficiază de facilități specifice de transport, sub sancțiunea:
– încetării contractelor de delegare a serviciului public de transport rutier de persoane, prin curse regulate, la nivel județean;
– retragerea licenței de traseu în cazul transportului interjudețean”,
transmite Ministerul Educației Naționale.

Consiliile judeţene vor avea obligaţia să includă această condiţie în contractele cu operatorii de transport. În plus, licenţele au fost prelungite, consiliile judeţene preiau aceste licenţe sau contractele de servicii publice cu operatorii de transport şi au obligaţia să pună această condiţie, ca aceştia să realizeze transportul gratuit.

Astfel, după intrarea în vigoare a prevederilor acestei ordonanțe, elevii nu vor scoate din buzunar niciun leu.  Consiliile Județene vor primi transfer de la bugetul de stat și vor trebui să se asigure că toți elevii au un mijloc de transport pentru a ajunge la școală. Toate regulile de decontare vor fi anunțate în 15 zile, printr-o Hotărâre de Guvern.

Conform datelor prezentate de Guvern, în România sunt 125.000 de navetiști, elevi care circulă dintr-o localitate în alta și alte câteva sute de mii de elevi care merg la școală cu transportul public în comun, iar mii de elevi abandonau școala anual tocmai din cauză că familiile lor nu puteau suporta costul unui abonament lunar.