George Butunoiu: Domnul Vasile Cîtea e diferit de toți ceilalți parlamentari, pentru că dânsul a făcut liceul după armată

0
1015

Într-un articol din rubrica “Politoscop” de pe blogul său, renumitul vânător de capete al spațiului românesc, George Butunoiu, a analizat CV-ul controversatului deputat PSD Vasile Cîtea, cel care, deși ar fi trebuit să reprezinte interesele ieșenilor în Parlamentul României, în 2018 a votat împotriva autostrăzii A8.

“Domnul Vasile Cîtea e diferit de toți ceilalți parlamentari, pentru că dânsul a făcut liceul după armată. Un liceu industrial, iar după încă 10 ani a început și o facultate de educație fizică. Nu s-a mai oprit din învățat apoi, și a mai făcut două mastere unul după celălalt, unul tot în sport și al doilea în administrație publică. Și nu oriunde, ci chiar la Universitatea din București. Și, bineînțeles, securitate și bună guvernare la Universitatea Națională de Apărare, că să fie în rând cu lumea în care a intrat. Muncitor la o uzina mecanică din Iași 10 ani, după care în niște firme de pază, care începeau să apară după revoluție. Consilier local și județean vreo 12 ani, director la Direcția Județeană de Tineret și Sport Iași, consilier personal al unui ministru, Vicepreședinte al Comisiei de Comunicații și Tehnologia Informației din Parlament, de când e deputat. Tot de atunci domnul Vasile Citea e și președinte al Federației Române de Box. Are permis de conducere pentru mașini și ambarcațiuni iar în engleză s-ar putea să vorbească puțin” – consemnează George Butunoiu.