Gazele naturale au ajuns în Comuna Aroneanu!

0
1461

“Comuna Aroneanu a executat până astăzi (26 martie 2020) aproximativ 800 ml de rețea de distribuție a gazelor naturale în satul Dorobanț, pe drumul comunal din localitate.

Totodată, s-au achiziționat încă 1000 de ml de rețea de aducțiune, ce urmează a fi montată înspre gazoduct, către Ionești.

​Lucrarea presupune amplasarea unei stații de reglare a mediei presiuni racordată la sistemul național de transport (gazoductul Iași-Ungheni), conform avizului de racordare nr. 3.227/22.01.2018 emis de Transgaz Mediaș, apoi conducta de transport de înaltă presiune pe o lungime de aproximativ 2.360 ml, după care rețeaua de distribuție de 29.858 ml, valoarea actualizată a investiției fiind estimată la aproximativ 2.000.000 de euro, cu TVA inclus, conform devizului estimativ parte componentă al studiului de fezabilitate.

​Lucrarea va începe din zona cătunului Ionești cu satul Dorobanț, de aici către satul Aroneanu se va urca prin zona străzii Sărata, apoi către satul Rediu-Aldei pe drumul Aron-Vodă și în continuarea acestuia iar în satul Șorogari traversarea se va face prin foraj, pe sub iazul Aroneanu.

​A fost emis ordinul de începere a lucrărilor de asfaltare a drumurilor din Aroneanu și Șorogari. Conform ultimei discuții telefonice, constructorul are negocieri cu furnizorii de materiale după care va începe organizarea de șantier și depozitarea materialelor necesare pe perioada execuției lucrării.

​Lucrările de modernizare prin asfaltare a drumurilor din satul Dorobanț, aproximativ 3,4 km, sunt în proceduri prealabile licitației la Compania Națională de Investiții, finanțatorul lucrărilor.

​Lucrările de înființare a rețelei de gaz se vor corela cu lucrările de modernizare a drumurilor, urmărindu-se evitarea situațiilor ca săpăturile la gaz să vină din urma asfaltului.

Continuă lucrările de construire a centrului de zi și de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice, în prezent se fac lucrări de subfundare la construcția existentă.

Căminul cultural este scos la licitație, fiind înscrise deja patru firme. Astăzi au fost comunicate al doilea rând de răspunsuri ca precizări la solicitarea constructorilor ofertanți, sperăm ca procedura să se finalizeze cu atribuirea contractului de execuție a lucrării.

Grădinița cu creșa sunt scoase la licitație, deocamdată este doar o firmă înscrisă, care a solicitat prelungirea termenului de ofertare, cerere aprobată până săptămâna viitoare.

Facem apel, și pe această cale, la firmele interesate să-și descarce caietel de sarcini și fișele de date ale achizițiilor în vederea formulării ulterioare a ofertelor pentru aceste două obiective de investiții.

Cu privire la proiectul de împădurire, fișa de ameliorare a perimetrului a fost comunicată prin corespondență la Garda Forestieră Suceava, în vederea semnării, după care mai sunt de obținut avizele de la Ministerul Agriculturii și de la Ministerul Mediului.

Săptămâna viitoare se vor face probe la SPAU 1 și SPAU 5 din satul Dorobanț, ulterior urmând a fi predată către ARSACIS și S.C. ApaVital S.A. Iași. Data de la care se vor putea înregistra cererile de racord la rețeaua de canalizare va fi făcută publică.

​În funcție de evoluția proiectelor vă vom mai informa” – a comunicat primarul comunei Aroneanu, Benoni Moruzi.