În data de 20 octombrie, un depozit de furaje a fost cuprins de flăcări. Acesta este situat în localitatea Crasna, comuna Albești, jud. Vaslui.
Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și un echipaj specializat pentru limitarea și lichidarea incendiului. Acțiunea a durat 2 ore.
La sosirea echipajului de intervenție incendiul se manifesta violent la două stoguri de fân, precum și pe o suprafață de aproximativ 600 metri pătrați de vegetație uscată, de-a lungul drumului european 581.
Intervenția a fost mult îngreunată de vântul care sufla foarte puternic.
Au ars aproximativ 6 tone de furaje.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost fumatul în locuri nepermise, potrivit relatărilor TeleM.ro.


