Fostul director al Aeroportului, Alexandru Anghel, a pierdut definitiv procesul intentat Consiliului Județean

0
1136

Fostul director al Aeroportului Internațional Iași, Alexandru Anghel, a pierdut definitiv procesul pe care l-a intentat Consiliului Județean.

“Curtea de Apel Iași, a pronunțat soluția în dosarul nr. 354/99/2018 având ca obiect recursul la plângerea formulată de reclamant împotriva Hotărârii nr. 185/2017 a Consiliului Județean, privind aprobarea unor documente întocmite în vederea selecției membrilor Consiliului de Administrație al R.A. Aeroportul Iași, precum și a Hotărârii Consiliului Județean nr. 416/2017, privind aprobarea organigramei, statului de funcții și a regulamentelor de organizare și funcționare ale R.A. Aeroportul Iași. În primă fază, acțiunea reclamantului a fost respinsă de Tribunalul Iași, acum, Curtea de Apel respingând definitiv cererea lui Alexandru Anghel”, se arată în comunicatul CJ Iași.

Dincolo de acestă victorie anunțată de Consiliul Județean, Aeroportul Iași riscă să piardă două curse importante chiar de la sfârșitul acestei luni.

“În acest moment exista pe rol nu mai putin de 8 procese intre Anghel si CA Aeroport. Pana acum, unul a fost castigat definitiv de Anghel, cel in care a contestat suspendarea din functia de manager general. Mai are un proces castigat in prima instanta privind concedierea lui din functia de Director Operational si inca unul in care se judeca revocarea lui din functia de Director General. Acestea sunt cele mai importatet procese, unde, daca va castiga definitiv, efectele pot fi devastatoare pentru Aeroport. Faptul ca au castigat un proces in care erau contestata scrisoarea de asteptari din HCJ 185/2017, regulamentul de functionare din HCJ 396/2017 si schimbarea organigramei din HCJ 416/2017, era de asteptat intrucat exista o prima decizie in prima instanta favorabila. Dar acesta nu e “procesul”. E doar unul din ele, intr-un front pe care l-a deschis Anghel pe toate fronturile pentru a-si apăra demnitatea si dreptatea”, a explicat liderul consilierilor județeni PNL, Romeo Vatră.