Filmele săptămânii 16-22 august 2021 la Cinema Ateneu – astăzi au loc două premiere

0
675

După o săptămână plină de evenimente marca Serile Filmului Românesc, programul de la Cinema Ateneu continuă cu noi filme în premieră, pentru cinefilii de toate vârstele, scrie presa locală.

Cel de-al doilea lungmetraj semnat de Daniel Sandu, Tata mută munții, este inspirat dintr-o poveste de viață reală, despre vinovăție și dragoste, echitate și compromisuri. Filmul a avut premiera mondială la Festivalul Internațional de Film de la Shanghai, China, iar în rolurile principale îi vom vedea pe: Adrian Titieni, Elena Purea, Judith State, Valeriu Andriuță.

Programul continuă cu Anii noștri de glorie, o frumoasă poveste despre dragoste și prietenie, care se întinde de-a lungul a 40 de ani, unde Pierfrancesco Favino are rolul principal. De-a lungul anilor, cei patru protagoniști se vor regăsi şi se vor pierde în repetate rânduri, fiecare confruntându-se cu propriile speranţe, deziluzii, succese şi eşecuri şi, mai ales, cu trecerea timpului.

Întregalde este cel de-al şaptelea lungmetraj semnat de Radu Muntean și spune povestea a trei prieteni care se află într-o excursie umanitară de sfârșit de an.  „Este un film în care altruismul personajelor principale, cu care acestea pornesc la pachet la începutul poveștii, e pus la încercare atunci când se pune problema propriei lor supraviețuiri. Natura, cu pădurea întunecată, noroiul, gaterul abandonat, văile către nimic, este aproape un personaj în film”, precizează regizorul Radu Muntean. Filmul a avut premiera mondială anul acesta la Cannes și a fost selecționat la Festivalul de Film Internațional de la Toronto.

Un alt film proaspăt lansat pe marile ecrane este Ali(e)nare, cu regia semnată de Viggo Mortensen, fiind debutul său regizoral. John Peterson locuiește cu partenerul său Eric și fiica lor adoptivă în California de Sud. Atunci când bătrânul lui tată Willis din Los Angeles, suferind de demență și aflat în căutarea unui loc pentru a se retrage, vine în vizită, cele două lumi diferite ale acestora se întrepătrund.

Vara lui 1985… îl prezintă pe Alexis, un tânăr de 16 ani, care se răstoarnă cu barca în largul Normandiei, iar David (18 ani) îl salvează eroic, devenind prietenul visurilor lui. Dar oare visul va dura mai mult de o vară?

Noua misiune a cățelușilor o vom vedea în Patrula cățelușilor: Filmul. Când cel mai mare rival al lor, Humndinger, devine primar în orășelul vecin, Orașul Aventurii, și începe să semene haos în calea lui împreună cu o bandă de pisici neobrăzate, Ryder își adună echipa de cățeluși pentru a înfrunta cea mai mare provocare din cariera lor.

Biletele pot fi achiziționate de pe www.cinemaiasi.ro sau de la casieria Ateneului Național din Iași. Sala mare a Ateneului este deschisă la o capacitate de 70%, cu respectarea măsurilor și regulilor impuse de autorități.

Filmele vor putea fi vizionate conform programului, astfel:

18 august 2021

18.00 | Întregalde – (regia Radu Muntean) – PREMIERĂ – AP 12

20.00 | Ali(e)nare – Falling – (regia Viggo Mortensen) – PREMIERĂ – N15 – Nerecomandat sub 15 ani

20 august 2021

18.00 | Ali(e)nare – Falling – (regia Viggo Mortensen) – N15 – Nerecomandat sub 15 ani

20.00 | Vara lui 85 – Été 85 – (regia François Ozon) – PREMIERĂ – N15 – Nerecomandat sub 15 ani

21 august 2021

14.00 | Patrula cățelușilor: Filmul – Paw Patrol: The Movie – (regia Cal Brunker) – 2D – Dublat –  PREMIERĂ – AG

22 august 2021

14.00 | Patrula cățelușilor: Filmul – Paw Patrol: The Movie – (regia Cal Brunker) – 2D – Dublat – AG

Preț bilet normal: 12 lei