Fenomenele meteo din ultimele zile au făcut pagube în infrastructură şi culturi agricole, la Iaşi

0
789

Patru localităţi au înregistrat pagube însemnate după fenomenele naturale din ultimele 24 de ore. Mai multe drumuri, podeţe şi culturi agricole au fost afectate.

Pentru fenomenele hidro-meteo recente, au trimis rapoarte operative următoarele Comitete Locale pentru Situații de Urgență: Pașcani, Ciohorăni, Miroslovești și Oțeleni. Conform acestora, au fost afectate, în urma căderii de precipitații, un număr de 22 de poduri, 33 de podețe, 1,1 km drum județean, 8,95 km drumuri comunale, 4 km drumuri forestiere și agricole. Au fost de asemenea afectate suprafețe semnificative de culturi agricole. Sunt așteptate rapoartele operative ale CLSU Heleșteni, unde s-au înregistrat de asemenea probleme, cauzate inclusiv de căderile de grindină, dar și a altor Comitete Locale, unde verificările în teren sunt în desfășurare. Obligația primarilor și ale CLSU este de a transmite raportul operativ în termen de 24 de ore de la producerea evenimentului. “, a declarat prefectul Marian Grigoraş.