Eurostat: România a produs anul trecut 2,68 milioane de tone de cartofi, fiind al șaptelea producător din UE

    0
    623

    Statele membre UE au recoltat anul trecut 55,3 milioane de tone de cartofi, cu 27,4% mai puțin față de 2000, arată cele mai recente date publicate de Eurostat, potrivit Agerpres.

    Germania a fost anul trecut cel mai mare producător de cartofi din UE, fiind responsabilă pentru 21,2% din producţia totală, urmată de Polonia (16,4%), Franţa (15,7%), Ţările de Jos (12,7%), Belgia (7,2%), Danemarca (5%) şi România (4,9%).

    De altfel, țara noastră a recoltat anul trecut 2,683 milioane de tone de cartofi, aflându-se pe locul șapte în clasamentul european.

    O suprafaţă de 1,7 milioane de hectare a fost cultivată cu cartofi în 2020, adică 1,7% din totalul terenurilor arabile din UE. Aproape trei sferturi (76,8%) din suprafaţa totală cultivată cu cartofi anul trecut în UE a fost concentrată în doar şase state membre: Polonia (21,6%), Germania (16,5%), Franţa (12,9%), România (10%), Ţările de Jos (9,9%) şi Belgia (5,9%).

    Eurostat subliniază că suprafaţa cultivată cu cartofi în UE s-a redus la jumătate între 2000 şi 2020, scăderi semnificative fiind înregistrate în Polonia (- 71,3%) şi România (-41,4%).

    Pe lângă exportul și comercializarea cartofilor cruzi pentru alimente și semințe, UE își transformă cartofii în patru tipuri principale de produse: cartofi congelați (în principal cartofi prăjiți), cartofi preparați sau conservați (în special chipsuri), cartofi uscați și amidon de cartofi.