Echipa de fotbal a României, campioană balcanică: Doi deputaţi ieşeni, titulari în lotul naţionalei

0
1070

Deputaţii români au demonstrat că se pricep la fotbal. Recent, echipa de fotbal a Parlamentului României a câştigat Campionatului Interparlamentar de Fotbal. Ţara noastră a învins atat Turcia – tara gazdă cu 5 – 4, dar mai ales ţara vecină, Ungaria cu 1 – 0. Din lotul principal au făcut parte deputaţii ieşeni Petru Movilă (PMP-căpitanul echipei) şi Silviu Macovei (PSD).

“Ştiu, ca parlamentari avem treburi importante, însă românii ne-au ales să îi reprezentăm şi pot spune cu mâna pe inimă că în Antalya nu am făcut ţara de ruşine! Parlamentari români, din toate partidele, au lăsat faulturile politice în vestiare, iar pe teren au dat totul pentru victorie! De aceea, doresc să îi felicit în primul rând pe colegii mei de echipă fiindcă prin munca lor susţinută a fost posibilă această performanţă! Am simtit pe propria-mi piele dificultatea antrenamentelor, însă atunci când te simti în echipă ca într-o familie, orice efort este o bucurie. Eu, personal, am înţeles un lucru fundamental despre politica din ţara noastră: ne certăm şi combatem pe lucruri punctuale, dar atunci când avem în faţă o provocare cu o încărcătură simbolică mare, ne unim forţele indiferent de partid. Avem ca ţară probleme multe şi dificile şi sunt sigur că multă lume este nemulţumită. Va propun, totuşi, măcar pentru cateva clipe, să vă bucuraţi că în lume se vorbeşte şi frumos despre parlamentarii noştri”, a spus deputatul ieşean PSD, Silviu Macovei, membru în lotul de fotbal al Parlamentului României. 

Din echipa fotbal au făcut parte deputaţii Vlad Bontea (PSD) – portar, Ionel Floroiu (PSD), Costel Lupaşcu (PSD), Nicolae Georgescu (PSD), Silviu Nicu Macovei (PSD), Lucian Bode (PNL), Constantin Codreanu (PMP), Petru Movilă (PMP), Cătălin Cristache (PMP), Giureci-Slobodan Ghera (minorităţi), Adrian Miroslav Merca (minorităţi), Cezar Ceoată (fost deputat) şi George Dumitrică (secretar general adjunct al Camerei Deputaţilor).