„E timpul Iașului” – perspectivele schimbării, analizate duminică la Iași alături de Premierul României

0
917

Duminică dimineață a avut loc la Iași dezbaterea „E timpul Iașului”, unde prezenți au fost primarii și candidații liberali pentru alegerile locale din data de 27 septembrie, dar și membri ai executivului, împreună cu Premierul României, dl Ludovic Orban.

Primarul Municipiului Iași și-a manifestat recunoștința pentru că, prin eforturile constante ale ministrului ieșean, Costel Alexe, nenumărați miniștri au fost prezenți în lunile precedente la Iași.

Acesta a mărturisit că „Niciodată în ultimii treizeci de ani, dar și într-un timp atât de scurt, nu au fost prezenți la Iași atât de mulți miniștri din guvernarea României, ceea ce arată foarte clar atenția pe care Guvernul României o acordă Moldovei” – a declarat acesta, menționând și că „este o atenție care provine și din neajunsurile repetate care s-au petrecut față de această regiune și importanța pe care aceștia o acordă dezvoltării Moldovei”.

Ulterior, în cadrul evenimentului, au luat cuvântul trei candidați cu șanse foarte mari de reușită. Este vorba despre doi actuali primari care au reușit să dezvolte nivelul de trai al comunelor pe care le administrează și care sunt dați drept exemplu – Dan Niță, primarul comunei Miroslava și Alina Apostol, primarul comunei Ciortești -, dar și despre un candidat aflat până acum în opoziție față de primarul municipiului Pașcani, liberalul Marius Pintilie. Acesta a vorbit despre lupta pe care a dus-o până acum cu „Republica de la Pașcani” și că, în sfârșit, există perspectiva schimbării.

Despre o luptă acerbă cu administrațiile nocive ale PSD a vorbit și ministrul Sănătății, dl Nelu Tătaru care a mărturisit că înțelege efortul pe care Marius Pintilie l-a despus, dat fiind faptul că și el este administrator de filială, iar despre aceeași „republică” se poate vorbi și la Vaslui.

De asemenea, acesta a mai declarat: „Nu cred că avem o oportunitate mai bună decât astăzi. În urmă cu aproape un an de zile, preluam guvernarea. Nu se gândea nimeni la pandemie, acum, după 10 luni de zile, arătăm ca am gestionat o pandemie, găsind de la predecesorii noștri, Partidul Social Democrat, o vistierie goală, depozitele goale, fără arme, fără a putea riposta într-o primă etapă în fața unei pandemii. În același timp, am putut vedea că dacă promisiunile celor dinaintea noastră, în opt ani de zile, au fost realizarea de spitale regionale, noi am reușit în doar câteva luni să semnăm contracte pentru 3 spitale regionale, ei nereușind nimic”.

Ministrul Costel Alexe a vorbit în fața colegilor săi de partid despre importanța susținerii și existenței de parteneriate oneste între demnitari:

„Facem echipă pentru Iași nu este un slogan politic, din nefericire, este o restanță a noastră, a tuturor, pentru acești 30 de ani în care am pierdut foarte mult, pentru că nu s-a știut cum să se facă echipă pentru Iași. Din păcate, acești 30 de ani le-au arătat comunităților din județul nostru lupte, între Palatul Roznovanu și Consiliul Județean, lupte între membri aceluiași partid plitic, lupte între formațiunile politice. Atunci când se vedea acest lucru de la București, cel care pierdea era județul nostru. În acești 30 de ani au fost perioade când a lipsit viziunea, au fost ani când au lipsit fondurile, dar, de cele mai multe ori, a lipsit echipa.

Cred că a venit momentul ca, după atâția ani, în care decalajele dintre Estul și Vestul țării s-au acutizat, în care regiunea Moldovei a fost privată de finanțare guvernamentală sau nu a avut înțelepciunea să atragă fondurile europene, a venit momentul în 2020 ca împreună să facem echipă cu ieșenii, cu toți cei de la București și Bruxelles, să dăm o șansă județului nostru și, mai ales, regiunii Moldovei”

Premierul României, Ludovic Orban, a declarat:

„Totdeauna vin cu mare bucurie la Iași. Să știți că respect Iașul pentru istoria sa, pentru oamenii valoroși de aici, pentru ceea ce reprezintă Iașul, a doua capitală a României, capitală în vremuri de restriște, un oraș viu, frumos, vibrant, un oraș cu oameni frumoși, un oraș care, într-adevăr, are o personalitate remarcabilă și care, din păcate, a cam fost uitat de guvernanți. Eu nu pot să înțeleg de ce PSD care a avut ca fief atâta timp, în 30 de ani, Moldova, beneficiind de încredere și de speranțele oamenilor, a putut să își bată joc într-un asemenea hal de ieșeni și de moldoveni în general.

În ceea ce ne privește, știm câteva lucruri simple, Iașul, Moldova, au nevoie de dezvoltare economică, au nevoie de investiții, au nevoie de o dinamică economică și de o susținere reală din partea guvernărilor de la București și, din punctul nostru de vedere, așa se va întâmpla. O să vă spun că cele mai mari proiecte de investiții pe următorii 10 ani se vor face în Moldova”, a menționat acesta, subliniind și importanța conectivității Iașului la rețeaua europeană de infrastructură de transport.