După luni de repaus, s-a turnat primul strat de asfalt pe şoseaua Naţională

0
1065

Echipele Viarom Construct SRL au reluat lucrările de modernizare a șoselei Naționale, între Podu Roș și spălătoria auto K9. A fost realizată fundația arterei între Podu Roș și intersecția cu bd. Dimitrie Cantemir, iar ieri a început turnarea primului strat de asfalt.

Lucrările fac parte din proiectul de modernizare a zonei Splai Bahlui – Mal Drept și sunt făcute de asocierea Viarom Construct SRL – Conest SA. Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 30,7 milioane de lei.

Investiția vizează aproximativ şase kilometri de artere, fiind prevăzută reabilitarea carosabilului pe traseul dintre Podul de Piatră şi podul Sfântul Ioan, dar şi refacerea șoselei Naţionale pe sectorul dintre Podu Roş şi Podul de Piatră.