După Austria, încă o țară din Uniunea Europeană ar putea introduce vaccinarea obligatorie anti-Covid

0
495

Slovacia ar putea introduce vaccinarea obligatorie anti-Covid, din cauza ratei reduse de imunizare din țară. Premierul Eduard Heger insistă pentru această măsură cel puțin pentru vârstnici.

“Pentru mine vaccinarea obligatorie a persoanelor cu vârsta de peste 65 sau 60 de ani ar fi ideală. Depinde de experți. Cred că ar avea sens și în cazul celor de peste 50 de ani, dar haideți să așteptăm să vedem ce spun experții”, a declarat Heger, citat de Euractiv.

El a afirmat că o nouă carantină generală pentru întreaga populație ar putea fi impusă dacă noile restricții adoptate de guvern săptămâna trecută nu vor avea rezultatul așteptat.

Slovacia, unde rata de vaccinare este scăzută, se confruntă cu cel mai grav val al infecțiilor de COVID-19 de la izbucnirea pandemiei. Spitalele nu mai au nici suficient personal medical, nici paturi cu ventilatoare pentru toți pacienții Covid, ceea ce înseamnă că medicii trebuie să decidă pe cine să salveze, potrivit sursei citate. 

În plus, 70% dintre pacienții care sunt internați în prezent sunt nevaccinați.

Premierul Eduard Heger a declarat că negociază cu partenerii din coaliția de guvernare în acest sens. Cu toate acestea, el a spus că va fi greu de obținut un acord pentru o astfel de măsură. Trei dintre cele patru partide din coaliție sunt împotriva vaccinării obligatorii. Fostul premier Robert Fico și partidul său social-democrat au anunțat că vor contesta introducerea vaccinării obligatorii la Curtea Constituțională.

“Sunt convins astăzi că nu există nicio altă cale decât vaccinurile dacă nu dorim valuri repetate și lockdown-uri. Aceste lucruri ne devorează economia, sănătatea și viețile oamenilor“, a mai declarat Eduard Heger.

În Slovacia, aproximativ 45% din populație este în prezent complet vaccinată.