Deputatul PNL Iaşi, Dumitru Oprea, a făcut o serie de declaraţii cu privire la situaţia politică din România, cu doar câteva luni înainte de a prelua preşedinţia Consiliului Uniunii Europene.
“Din păcate, comportamentul actualei puteri, centrat pe grijile și nevoile unor baroni, a urmărit punerea în scenă a unor spectacole mediatice interne și ignorarea totală a contextului internațional în care ne aflăm. Uniunea Europeană este sub imperiul reacțiilor negative din unele state, care generează provocări majore liderilor de la Bruxelles. Care este răspunsul României în fața acestor provocări, în afară de a deveni, alături de Ungaria sau Polonia, un „stat-problemă“, un stat în care reformele sunt reversibile, prin atacarea independenței instituțiilor judiciare și instaurarea unui regim tot mai autocrat? Reuniunea diplomaților români din străinătate a plasat țara, din nou, într-o situație delicată. Coaliția PSD-ALDE a oferit membrilor corpului diplomatic un tablou fake news, cu adevăruri spuse pe jumătate sau cu mistificări grosolane. Liderii actualei puteri le-a transmis ambasadorilor români să elimine „intoxicarea” cancelariilor lumii cu știrile despre lupta împotriva corupției în România. A apela, în calitate de reprezentant al puterii legislative și executive, la un astfel de discurs propagandistic în dialogul cu diplomații de carieră, bine conectați la tot ce se întâmplă în lume, demonstrează fie că ești total rupt de realitate, fie că s-au atins cotele maxime ale disperării pentru a deține controlul politic total”, a declarat deputatul PNL, Dumitru Oprea.
Deputatul a mai spus că actualul Guvern nu este capabil să conducă un asemenea for.
“Dacă în interiorul țării coaliția PSD-ALDE a făcut praf capacitatea administrativă a României, nu putem lăsa ca acest lucru să se întâmple și pe plan extern, acolo unde s-au depus eforturi uriașe pentru asigurarea coerenței și predictibilității parteneriatelor noastre strategice. Nu avem dreptul, în fața cetățenilor români, să călcăm în picioare și să distrugem munca unei întregi generații de diplomați, din cauza unor lideri cu probleme penale și condamnări definitive!”, a mai spus Oprea.