Două şcoli din Iaşi vor primi 1,5 milioane de lei pentru a le oferi elevilor „mese calde“

0
1265

Şcoala Profesională Dagâţa şi Şcoala Gimnazială Şcheia sunt incluse, în continuare, în proiectul pilot „Masa caldă“.

Ministerul Educaţiei, Monica Anisie, a propus extinderea programului pilot „Masa caldă“, numărul de şcoli incluse în acest program urmând să crească de la 50 la 100 de instituţii şcolare. Decizia a fost luată, potrivit Ministerului Educaţei, având în vedere succesul acestuia în ceea ce priveşte scăderea abandonului şcolar. Chiar dacă numărul de instituţii de învăţământ cuprinse în acest program s-a dublat, judeţul Iaşi va avea tot două şcoli care vor beneficia de proiect, Şcoala Profesională Dagâţa şi Şcoala Gimnazială Şcheia urmând să beneficieze de program în următorul an şcolar.

Chiar dacă proiectul este intitulat „Masă caldă în şcoli“, din lipsa infrastructurii multe dintre instituţiile de învăţământ sunt forţate să ofere elevilor pachete cu alimente reci. Acesta este şi cazul Şcolii Profesionale Dagâţa, directorul unităţii de învăţământ precizând că nu ar avea cum să realizeze o cantină la niciuna dintre şcolile care aparţin de Şcoala Profesională Dagâţa.

Programul pilot a fost implementat încă din anul şcolar 2016-2017, Şcoala Dagâţa făcând atunci parte dintre cele două instituţii de învăţământ din judeţ şi dintre cele 43 de şcoli şi 7 licee şi colegii de la nivel naţional. Astfel, au beneficat de program, la acea vreme, Şcoala Profesională Dagâţa, cu 797 de elevi, şi Liceul Pedagogic „Vasile Lupu“, cu 703 de elevi.

În prezent, conform anexei care conţine lista şcolilor ce vor face parte din program, pentru Şcoala Profesională Dagâţa va fi oferită suma de 1.046.000 de lei, iar la Şcoala Gimnazială Şcheia proiectul va costa 485.000 de lei.