Bugetul şi încetarea contractului cu Veolia vor fi analizate în şedinţa de plen de mâine. Un mesaj al primarului Mhai Chirica de aseară lasă să se întrevadă o anume teamă a acestuia în privinţa adoptării bugetului. Acesta a atras atenția că proiectul Bugetului Local pe anul 2021, este un document esențial pentru continuarea dezvoltării şi modernizării oraşului nostru, iar neadptarea sa ar duce la blocarea orașului.
Potrivit ZiaruldeIași.ro, consilierii locali se reunesc mâine într-o şedinţă importantă. Două proiecte de pe ordinea de zi cu siguranţă vor stârni discuţii aprinse: adoptarea bugetului pe anul 2021 şi aprobarea acordului de încetare a contractului cu Veolia Energie Iaşi (VEI) cu privire la gestiunea serviciului de termoficare.
În cazul bugetului, liberalii nu au încă siguranţa faptului că va fi aprobat, în condiţiile în care nu deţin majoritatea în Consiliul Local (CL).
„Fără un buget aprobat nu vom putea plăti facturile pentru serviciile de salubritate, transport public în comun, apă caldă şi căldură, iluminat public. Sunt sigur că nimeni nu îşi doreşte un oraş cufundat în întuneric, invadat de gunoaie, fără posibilitatea deplasării la serviciu, lipsit de minima civilizaţie adusă de furnizarea apei calde! Întregul sistem de siguranţă şi ordine publică, sănătate, curăţenie stradală, spaţii verzi, transport public şi îngrijirea şi educarea copiilor noştri ar fi puse în pericol!“, a comentat ieri primarul Mihai Chirica, într-o amplă postare de pe pagina sa de Facebook.
În sinteză, bugetul general al Iaşului ajunge la aproape 1,6 miliarde lei cu investiţii de peste 600 milioane lei. Consilierii locali ai USRPLUS îşi vor prezenta astăzi viziunea lor asupra bugetului. În acelaşi timp, consilierii PSD spun că au peste 80 de proiecte propuse pentru bugetul local.
Termenii de încetare a acordului PMI – Veolia
În ceea ce priveşte acordul cu VEI, proiectul de hotărâre stabileşte în detaliu condiţiile de încetare a gestiunii sistemului de către companie, dar şi modul în care vor fi făcute evaluări la patrimoniul existent. Un aspect important este că Primăria va prelua în mod direct gestiunea serviciului începând din luna august 2021 – chiar dacă contractul va înceta la 30 aprilie, Primăria şi VEI au stabilit o perioadă de 3 luni de tranziţie în care compania se va ocupa în continuare de serviciul de termoficare.
„La sfârşitul perioadei de tranziţie de 90 zile, municipiul Iaşi urmează să preia în gestiune directă serviciul public de alimentare cu energie termică – producţie, transport, distribuţie şi furnizare – în administrarea Direcţiei Tehnice şi Servicii Comunitare – Serviciul Eficienţă Energetică şi Utilităţi Publice“, se arată într-un raport al Primăriei anexat la proiectul de hotărâre.
În acelaşi document se precizează că gestiunea directă este valabilă până la „organizarea unei noi proceduri de delegare a serviciului“.
Potrivit acordului Primărie – VEI, cele două părţi vor stabili cel târziu la mijlocul lunii iunie valoarea bunurilor care vor fi preluate de către municipalitate şi vor fi încheiate ulterior contracte de vânzare-cumpărare. La acest moment, VEI a calculat o valoare a stocurilor de 14,5 milioane lei. În cazul celorlalte bunuri, conform aceluiaşi calcul, valoarea este de 2 milioane lei.
„În vederea stabilirii valorii bunurilor de preluare, cu excepţia stocurilor de cărbune şi de materiale (sare, chimicale, păcură, acizi etc.) care vor fi achiziţionate la acelaşi preţ cu care au fost cumpărate de VEI, municipalitatea poate să solicite efectuarea unei expertize, pe cheltuiala sa“, se arată în proiectul de acord.
Primăria va plăti şi alte sume către VEI odată cu încetarea contractului, dar un calcul exact urmează să fie făcut în perioada următoare, cel târziu până la sfârşitul lunii mai. În acelaşi timp, VEI va trebui să achite către Primărie redevenţele rămase, dar, în acest caz, suma este mai mică, respectiv de circa jumătate de milion de lei.