Doi miniştri lansează azi la Iaşi un ghid de finanţare pentru transportul electric

0
719

Un ghid de finanţare pentru transport public ecologic în aglomerări urbane va fi lansat în dezbatere publică, astăzi, la Iaşi.

La eveniment vor participa ministrul de Finanţe, Florin Cîţu, ministrul Mediului, Costel Alexe, şi primarul Mihai Chirica.

Pentru primul an de implementare, programul de finanţare are prevăzut un buget de 480 milioane lei şi vizează îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, utilizând autovehicule mai puţin poluante în transportul public local de persoane: autobuze electrice/GNC, tramvaie şi troleibuze.

Programul este gestionat de Administraţia Fondului pentru Mediu şi vine în completarea liniilor de finanţare europene pentru achiziţia de mijloace de transport nepoluante.

În ultimul an, Primăria Iaşi a semnat două contracte de finanţare pentru achiziţia a 32 de tramvaie noi, ambele proiecte beneficiind de fonduri europene. În acelaşi timp, la Iaşi ar urma să ajungă 44 de autobuze electrice în urma unor proceduri de achiziţie ce sunt gestionate de Ministerul Dezvoltării.