Din 2019, o nouă rută către Egipt, de pe Aeroportul Iaşi

0
1030

Christian Tour, cel mai mare operator de chartere din România, și Aeroportul Internațional Iași anunță o nouă destinație pentru ieșeni, fiind vorba de stațiunea egipteană Hurghada. Zborurile spre această destinație vor fi operate săptămânal, în regim de curse charter, începând din luna mai 2019. Cursele vor fi operate de Christian Tour în fiecare zi de vineri, începând cu data de 24 mai 2019 până la sfârșitul lunii octombrie, iar turiștii își pot rezerva deja vacanța în Egipt.

“Cursa charter Hurghada va aduce mai aproape Egipt de Iași. La mai puțin de patru ore distanță, turiștii vor putea descoperi una dintre cele mai fascinante destinații de vacanță, o destinație complexă, potrivită atât pentru familiile cu copii care vor să se relaxeze la plajă, cât și pentru cei care vor să exploreze siturile arheologice, să viziteze templele egiptene precum Templul din Karnak ori să vadă cu ochii lor Piramida lui Keops, una dintre cele șapte minuni ale lumii antice”, a declarat Maged Erian, directorul general Christian Tour.

Planurile Christian Tour pentru Iași în 2019 includ și operarea unor curse charter către Antalya (Turcia) și cea mai mare insula elenă, Creta.