Dezvoltarea comunei Mircești poartă numele lui Antăluț Petre – radiografia celor 3 mandate și planurile viitoare

0
1650

Antăluț Petre este numele celui care de 12 ani este primarul comunei Mircești și care își dorește să își continue activitatea de dezvoltare a comunei, astfel că va candida și în toamna acestui an.

Domnul Antăluț are 61 de ani, este de profesie economist, s-a născut în Comuna Mircești, acolo unde și-a desfășurat și întreaga activitate profesională.

“Am onoarea să candidez din partea celui mai puternic, activ și competent partid din Romania. Am o experiență în administrația publică de peste 24 ani, începând de la funcția de consilier, continuând cu cea de viceprimar, urmând ca în ultimii 12 ani să fiu primarul Comunei Mircești” – declară acesta.


La momentul preluării primului mandat de primar, în anul 2008, spune acesta, în comună nu exista intrastructură, fie că era vorba de apă, gaz sau canalizare, drumurile nu erau nici măcar pietruite, sistemul de iluminat public era aproape inexistent, școlile erau cu încălzire cu lemne, nemodernizate. Nu existau activități culturale, educaționale, investițiile lipseau cu desăvârșire.


Pentru că bugetul local al comunei a fost și este insuficient pentru modernizare, acesta a încercat să atragă diferite fonduri care să poată ajuta la schimbarea în bine a comunității locale. Din acest punct de vedere, de-a lungul celor trei mandate am fost Antăluț Petre a fost inițiatorul tuturor proiectelor de investiții care au fost finanțate din buget local cât și din fonduri europene.

Candidatul decalară că este convins de potențialul turistic și economic al comunei Mircești alături de care își dorește să continue activitățile de primar.

Principalele investiții realizate de dl Antăluț din fonduri europene sunt:

• Modernizare drumuri de exploatație agricolă – valoare 1.000.000 euro;

• Construire Platformă de depozitare a gunoiului de grajd și a deșeurilor menajere – valoare 300.000 euro, în cadrul căreia s-au achiziționat următoarele utilaje: tractor, 2 remorci, cisternă vidanjă, mașină de împrăștiat gunoi, încărcător frontal;

• Achiziție utilaj multifuncțional (Sărăriță) – valoare 80.000 euro;

• Canalizare și stație de epurare în satele Iugani și Mircești – valoare 1.700.000 euro;


• Reabilitare și modernizare școală nouă Iugani – valoare 100.000 euro;

• Modernizare drumuri de interes local în Comuna Mircești (lungime 6 km) – valoare 1.000.000 euro;

• Construire terenuri multifuncționale în satele Mircești și Iugani – valoare 60.000 euro.

Din fonduri guvernamentale s-au început două investiții importante și frumoase pentru comună: construirea Bazei sportive în Iugani (350.000 lei) și construirea Căminului Cultural în Localitatea Mircești (500.000 lei). Ele au fost continuate și finalizate din fonduri proprii.

Cele mai importante investiții care s-au realizat din fonduri proprii sunt:

• Achiziție utilaj multifuncțional Komatsu;
• Achiziție mașină pentru prevenirea incendiilor;
• Construire rețea alimentare cu apă în localitatea Iugani și extinderea acesteia în toată comuna;
• Modernizarea școlilor din Mircești și Iugani prin alimentarea cu gaze naturale;
• Sprijin în construcția bisericii din localitatea Iugani și în modernizarea bisericii catolice din Mircești;
• Extinde rețea de gaze naturale;
• Construirea unui grup sanitar
modern la școala din Mircești

• Modernizare sistem de iluminat public cu lămpi tip LED;
• Asfaltarea a 4 km de drumuri comunale și sătești;
• Construire anexă Bază Sportivă;
• Sistem de supraveghere video în comună;
• Construirea a 15 platforme pentru colectarea selectivă a gunoiului în Comună – (în curs de finalizare);
• Racorduri la rețeaua de canalizare
a tuturor familiilor.

În prezent se află în derulare prin fonduri europene următoarele investiții:


• Reabilitare și dotare cămin cultural Iugani – valoare contract finanțare 300.000 euro (în construcție);
• Reabilitare și modernizare școală gimnazială Iugani (școala veche) – valoare 350.000 euro (în construcție);
• Reabilitare și consolidare dispensar medical Mircești – valoare 200.000 euro (în stadiu de licitație);
• Înființare grădiniță în Comuna Mircești – valoare contract finanțare 250.000 euro (în licitație).

Proiecte de viitor pentru care s-au depus documentații în vederea obținerii de fonduri:


• Construire sală de sport în localitatea Iugani;
• Construire anexă socială Biserica ortodoxă Mircești;
• Reabilitare prin asfaltare pentru restul drumurilor din comună.

Investiții de viitor din fonduri proprii propuse în planul anual de achiziții care urmează să fie realizate:


• Piață agroalimentară;
• Alei pietonale;
• Reabilitare biserică ortodoxă Mircești;
• Reabilitare și modernizare Primărie Comuna Mircești
• Înființarea unui parc industrial în zona „2 Lei” pentru întreprinderile
mici și mijlocii;
• Realizarea de spații verzi prin construirea de parcuri noi;
• Realizarea de căi de acces intrare în curți.


Referitor la Muzeul Vasile Alecsandri, în prezent, acesta aparține Academiei Române.

“În calitate de primar am început demersurile privind preluarea și intrarea muzeului în administrația comunei pentru a putea efectua investiții de reabilitare și conservare a patrimoniului existent. Preluarea din administrarea Școlii Vasile Alecsandri a construcției din incinta Căminului Cultural Mircești în vederea reabilitării și transformării acesteia în Muzeul Satului este o prioritate.


Aceasta este adevărata dezvoltare durabilă a Comunei Mircești, dezvoltare pe care vreau să o continui și în următorul mandat”
– încheie dl Antăluț Petre.