Dezastru fără precedent lăsat în urmă de Maricel Popa – o nouă comisie va verifica cum a fost derulată licitația pentru Spitalul mobil de la Lețcani

0
734

Un dezastru fără precedent pentru sănătatea ieșeană a fost lăsat în urmă de Maricel Popa. Spitalul mobil de la Lețcani, pentru care județele Iași și Neamț au plătit 10,4 milioane de euro, va rămâne închis în continuare.

Autoritățile vor să verifice întreaga instalație electrică a unității medicale instalată la parcul Transagropolis și care a creat numeroase probleme. Unitatea medicală a rămas cu ușile închise, însă autoritățile caută soluții să facă funcțională măcar secția de Terapie Intensivă. În aceste condiții, s-a luat în calcul inclusiv mutarea containerelor ATI în curtea Spitalului de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva”, potrivit bzi.ro. Marius Dangă, vicepreședintele Consiliului Județean (CJ) Iași, a arătat cum s-a ajuns la o asemenea concluzie.

Modul în care vom gestiona ce se întâmplă cu modulele de acolo va fi hotărât ulterior. Consiliul Județean nu poate face decât o propunere. AGA Eurones este formată de reprezentanții celor 6 județe din Regiunea de Nord-Est. Am dat spitalul către o entitate asupra căreia nu aveam controlul. Mutarea containerelor ATI la Spitalul de Boli Infecțioase e o opțiune pe care o avem în vedere”, a precizat Marius Dangă.

Soluții pentru locurile ATI din județul Iași

Pentru a mări capacitatea locurilor ATI, la Iași se va aduce o unitate mobilă de 10 locuri de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani.

Acum se fac demersuri pentru deplasarea unității mobile de la Botoșani. Aceasta ar urma să fie instalată în săptămâna aceasta. Totul ține de avize, documente, nu doar de mutarea fizică. Într-o secție mirosea a ars, aceasta fiind una dintre probleme. Și de aici s-a ajuns la o serie de verificări și la instalațiile electrice. Achiziția a fost făcută ca un produs, nu ca o lucrare. Când a fost livrată nu s-a făcut cu totul, iar acum o luăm de la capăt. Trebuie o expertiză care să ne spună ce s-a întâmplat acolo”, a mai spus vicepreședintele CJ Iași.

Miros de fum în containerele de la spitalul mobil

Decizia privind amânarea deschiderii spitalului a fost luată încă de la finalul săptămânii trecute. Situația prezentată și explicațiile legate de mirosul de fum din containere se pare că a contat decisiv în luarea deciziei.

La Instituția Prefectului a avut loc o ședință cu toate instituțiile implicate în gestionarea situației speciale de la Lețcani. Au fost evaluate toate aspectele. Proprietarul trebuie ca în termenul de maximum o lună să prezinte expertiza tehnică privind rețelele electrice. Echipa contractată de Euronest era deja la Lețcani pentru a demara această expertiză. Noi sperăm ca situația să se rezolve repede. Orice zi economisită din această lună care a fost cerută este o zi folosită în folosul acestei situații de criză”, a menționat Marius Dangă, vicepreședintele CJ Iași.

Când va fi deschis spitalul mobil de la marginea Iașului?

În perioada în care spitalul va rămâne închis, echipele de control vor verifica totul în amănunt.

Ar trebui ca până spre finalul lunii aprilie spitalul să fie funcțional. Echipa doctorului Roșu, vorbim de echipa medicală, nu dorește să-și asume alte riscuri în afara celor medicale. Din păcate, în utilizarea anterioară a spitalului, ei au trebuit să se confrunte și cu alte riscuri în afara celor medicale. Nu ar mai dori să se întâmple acest lucru. Sunt probleme pe partea de oxigen, pe partea de curent electric”, a mai precizat Marius Dangă.

În plus, acesta a menționat că se dorește recuperarea celor 10,4 milioane de euro prin fonduri europene.

Situația nu va rămâne așa. Am făcut un demers la Ministerul Fondurilor Europene să încercăm să recuperăm acești bani printr-o resursă financiară europeană. Vorbim de banii alocați din excedentul județelor Iași și Neamț. Am solicitat o actualizare a ghidului pentru ca ADI Euronest să devină eligibilă. Știam de la bun început că asociația nu e eligibilă. În mandatul anterior am atras atenția asupra acestui lucru, dar nu am fost ascultați”, a adăugat vicepreședintele CJ Iași.

Comisie de control la unitatea medicală de lângă municipiul Iași

Consilierii județeni vor aviza la finalul lunii martie 2021 un proiect de hotărâre privind înființarea unei comisii de control penru achiziția de la Lețcani. În perioada în care a rămas închis, în spital s-a prelins și apa provenită din precipitații.

Au fost și discuții la nivelul Consiliului Județean, în care aleșii au solicitat să aibă și ei acces la documente și informații. Va fi înființată o comisie de evaluare a implementării acestui obiectiv. Vom pune proiectul pe ordinea de zi cel mai probabil la ședința de la finalul lunii. Sunt foarte mulți bani și putea construi o facilitate stabilă mult mai fiabilă. Acum discutăm de o unitate sanitară cu aviz de funcționare și încercăm să recuperăm acești bani”, a mai precizat Marius Dangă.