Deputatul Alexandru Muraru a fost ales vicepreședinte al Comisiei de Educație din Camera Deputaților

0
746

Deputatul PNL Iași, Alexandru Muraru, a fost ales vicepreședinte al Comisiei de Educației din Camera Deputaților. Universitarul ieșean a obținut această funcție în urma competiției cu încă doi contracandidați.

Comisia de educație examinează proiectele de legi, propunerile legislative, proiectele de hotărâri ale Camerei Deputaţilor, avizele şi amendamentele, în vederea elaborării rapoartelor sau avizelor, după caz.

O altă atribuție a Comisiei este aceea de a dezbate şi hotărâ asupra altor probleme trimise de Biroul permanent al Camerei Deputaţilor sau de a efectua anchete parlamentare.

Este o onoare pentru mine să îi reprezint pe ieșeni din poziția de vicepreședinte al Comisie de Educație. Iașul este printre județele cu cel mai mare număr de școli, profesori și elevi din România, iar universitățile ieșene reprezintă cea mai de preț valoare a comunității noastre. Prioritățile mele sunt: creșterea graduală a alocării din PIB până la 6%, debirocratizarea activității profesorilor, schimbarea legii educației pentru ca ”fabricile de diplome” să dispară” și organizarea anuală a Forumului Educației”, a spus deputatul ieșean.

Alexandru Muraru are o experiență universitară și de cercetare de peste 15 ani. A obținut burse de studiu și cercetare la universități prestigioase din Europa și America de Nord și este autor sau co-autor a 10 volume de istorie și științe politice.

Alexandru Muraru este profesor asociat în Științe Politice și cercetător științific în cadrul Departamentului de Științe Politice, Relații Internaționale și Studii Europene al Facultății de Filosofie şi Ştiinţe Social‑Politice a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

Este, de asemenea, cercetător asociat al Institutului Român de Istorie Recentă.

În anul academic 2019‑2020 a fost profesor invitat Senior Fulbright la New York University.