Demersurilor de modernizare a aeroportului și flexibilizarea politicii de tarifare de către Consiliul Județean Iași încep deja să genereze efecte pozitive.
Dovadă că Aeroportul Internațional Iași devine deja mai atractiv pentru companiile aeriene stă faptul că, începând din luna mai, compania aeriană Lufthansa va opera zborul Iași – Frankfurt, cu o frecvență de patru ori pe săptămână.
„Am luat foarte în serios obiectivul de dezvoltare a aeroportului, am făcut toate demersurile posibile pentru a contura un proiect fezabil care să poată obține finanțare și l-am susținut ieri în plenul ședinței Consiliului Județean, în fața criticilor unor consilieri județeni care apoi n-au încetat să se laude că l-au votat.
Am reușit nu doar să oprim declinul aeroportului, care în ultimii ani a pierdut constant majoritatea curselor externe, iar traficul de pasageri a scăzut dramatic, ci suntem în discuții avansate cu mari operatori aerieni, care sunt deschiși să opereze curse la Iași.
Acesta este doar începutul. Ne dorim ca, odată ce se încheie pandemia, să fim pregătiți pentru a relua activitatea cu cât mai multe curse externe și la capacitate maximă, urmând să creștem gradual numărul de pasageri, până la peste 3 milioane.
Repunem Iașul pe harta aeroporturilor importante și deschidem o nouă poartă de comunicare cu metropolele europene.” – a declarat Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe.
Durata zborurilor va fi de două ore și 20 de minute și se va realiza conform urmărorului orar:
- LH1542: Frankfurt (FRA) 10:00 – 13:20 Iași (IAS) / luni, vineri;
- LH1543: Iași (IAS) 14:05 – 15:30 Frankfurt (FRA) / luni, vineri;
- LH1540: Frankfurt (FRA) 06:50 – 09:30 Iași (IAS) / joi, duminică;
- LH1541: Iași (IAS) 10:35 – 12:00 Frankfurt (FRA) / joi, duminică.
Biletele pentru zborurile dintre Iași și Frankfurt sunt disponibile pentru rezervare pe site-ul Lufthansa.