Delgaz Grid mută stâlpii de medie tensiune de pe şes Bahlui. Se face loc pentru parcul industrial din Lețcani

0
1486

S-a semnat de către Delgaz Grid contractul de mutare a stâlpilor de medie tensiune de pe amplasamentul parcului industrial de la Leţcani. Anunţul a fost făcut de Romeo Vatră, liderul grupului liberal de la Consiliul Judeţean.

„Un pas înainte strict necesar pentru deblocarea construirii primului parc industrial al Consiliului Judeţean Iaşi”, a apreciat el. Amenajarea parcului a trenat mai mult timp, parte din cauza dezinteresului fostei conduceri a CJ, parte tocmai din cauza prezenţei pe cele 18,6 hectare a câtorva zeci de stâlpi din reţeaua electrică de medie tensiune. Plenul CJ a alocat la sfârşitul lunii iulie 592,6 mii lei „reprezentând cheltuieli necesare realizării obiectivului de investiţie Deviere LEA 20 kV pentru eliberare amplasament obiectiv Iaşi Industrial Park”. 

Potrivit devizului de lucrări întocmit încă din 2016, 8,5 milioane de lei vor fi cheltuiţi pe amenajarea terenului, proiectarea va costa ceva mai mult de o jumătate de milion, iar construcţiile şi instalaţiile reprezintă aproape 7,2 milioane de lei.