Cum arată Programul de guvernare locală a lui Mihai Chirica. Principalele investiții pe marile domenii de activitate, în Iași

0
1048

Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica și candidat PNL pentru un nou mandat, a prezentat, astăzi programul de guvernare locală pentru următorii patru ani. Mihai Chirica a pus accent pe investiții importante în principalele domenii de activitate, de la transport, la infrastructura școlară, de sănătate, culturală, sportivă și de recreere. Transportul pe bicicletă va căpăta o importanță aparte pentru administrația locală.

Legat de infrastructură, trebuie să recunoasteți faptul că am acordat o prioritate deosebită accesibilizării unor intersecții, cu pasajele supraterane din Podu Roș și construirea a două noi poduri de traversare a râului Bahlui în zona Dacia. Construim o parcare supraterană de 225 de locuri în Mușatini, fiind scoasă la licitație și proiectăm două pasaje subterane, unul în zona centrală – Anastasie Panu, și unul în zona Aleea Sadoveanu. În privința transportului public, dorim continuarea și finalizarea infrastructurii de tramvaie, suntem în curs de fabricare pentru 32 de tramvaie și în curs de achiziție pentru 44 autobuze electrice. De asemenea nu am uitat de apetența ieșenilor pentru transportul pe biciclete, implementăm un proiect pe fonduri europene de aproape 5 milioane euro pentru stimularea mersului pe bicicletă și ne-am propus amenajarea a două piste mari care să lege estul de vest și nordul de sudul orașului, ca formă de transport alternativ.”, a declarat Mihai Chirica.

Parcuri și spații verzi

Primarul a subliniat direcția de extindere a spațiilor verzi din Iași și principalele proiecte pe care le are în acest domeniu.

Iașul, un oraș verde și curat: am amenajat 37 hectare de spații verzi, nu doar în zona centrală, și aș vrea să amintesc de parcul CA Rosetii și alte cinci zone de cartier, suntem în proiectare cu reabilitarea esplanadei din fața Palatului Culturii, a Treatrului Național și Piața Unirii. Sunt în lucru încă 28 de locuri de joacă”, a adăugat Mihai Chirica.

Educația și cultura – investiții în școli, creșe și terenuri sportive

Alte două direcții detaliate în prezentarea programului de guvernare locală au fost cele educaționale și culturale.

Nu am uitat de educație și cultură, unde ne-am propus să continuăm reabilitarea unor obiective importante de învățământ, și vreau să menționez Colegiul Pedagogic Vasile Lupu din Iași, Liceul Teoretic D. Cantemir, Campusul Colegiului Gg. Asachi și extiderea Liceului Ion Costin. Vom construi patru grădinițe, două sunt deja în lucru iar două sunt la licitații pentru execuție, în cartierele Bucium, Dacia, Copou și zona Nicolina. Construim patru creșe noi, absolut utile pentru orașul nostru având în vedere că avem cea mai scăzută medie de vârstă față de celelalte municipii reședință de județ din România, construim trei săli de sport noi și finalizarea tuturor terenurilor de sport ale școlilor, pe lângă celelalte 17 care fie sunt finalizate sau în lucru.”, a subliniat Mihai Chirica.

Proiecte pentru spitalele ieșene

Mihai Chirica a precizat că, în spitalele de care răspunde, au loc deja programe de modernizare, fie din fonduri europene, fie din fonduri proprii. Spitalul regional de urgență rămâne însă marea miză a mandatului următor.

“În sănătate, cu toții ne îndreptăm atenția către spitalul regional de urgență, care trebuie să înceapă și am solicitat sprijinul Guvernului pentru acest lucru. Aș vrea să subliniez aici că Spitalul de Recuperare derulează deja un program european de modernizare iar pentru Spitalul Parhon finanțăm modernizarea a două săli de operații și două săli de ATI.“, a spus Mihai Chirica.

În privința obiectivelor sportive, Mihai Chirica a subliniat cele două obiective majore, prioritară fiind sala polivalentă din Iași, urmând să fie identificată finanțarea pentru noul stadion.

Obiectivele culturale și monumentele istorice, pe lista de priorități

Mihai Chirica a detaliat principalele lucrări care se desfășoară în această perioadă, dar și în cea următoare, în domeniul cultural.

Pentru obiectivele culturale și monumente ne-am propus finalizarea câtorva dintre ele: Palatul Braunstein, Mănăstirea Frumoasa, Baia Turcească, Muzeul de Istorie Naturală, dar și cinematografele Dacia și Trianon, cimitirele Sf. Treime, Eternitatea și Evreiesc care au intrat, de asemenea, în atenția noastră. Urmărim construirea unui monument dedicat eroior Revoluției de la 1989. Alte obiective pe care le finalizăm este Casa Berthelot, Podul de Piatră, monumentul dedicat Eroilor Cavaleri și celelalte monumentele aflate în lucru.“, a spus primarul municipiului Iași.

Digitalizarea Iașului – Primărie fără hârtie

O serie de proiecte care aduc digitalizarea în administrația publică dar și în viața ieșenilor au fost prezentate de Mihai Chirica.

Iașul trebuie să devină un oraș inteligent, este și acum, dar tehnologiile trebuie să pătrundă peste tot și cred că cea mai mare provocare în următorii patru ani va fi proiectul Primărie fără hârtie. Suntem în curs de elaborare a unui document care să transforme tot spațiul de aproximativ 148 ha din jurul Spitalului regional de urgență într-un cartier inteligent, finanțat prin Banca Europeană de Investiții. Lucrăm la IașiMaps, Biblioteca Digitală a Iașului și wi-fi gratuit în tot orașul, lucruri absolut rezonabile și care țin cont de strategia de dezvoltare a Europei în momentul de față.“, a spus Mihai Chirica.

Începând cu luna noiembrie, Mihai Chirica va demara un amplu proces de consultare publică pentru finalizarea strategiei de dezvoltare a Iașului și a zonei metropolitane, iar lista de proiecte va deveni listă – suport pentru orice instituție publică în vederea finanțării pe fonduri europene. În plus, această dezbatere va oferi un cadru pentru mobilitatea publică astfel încât Iașul să devină centru metropolitan ca fază superioară de dezvoltare.