Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor și Președintele filialei județene PNL Iași, domnul Costel Alexe, acordă o deosebită atenție dezvoltării zonei metropolitane a Iașului, considerând că aceasta a fost prea mult timp ignorată, iar lipsa de viziune și dezinteresul Consiliului Județean Iași au dictat dezvoltarea județului, privând ieșenii de numeroase oportunități.
„Ieșenii din Tomeşti, ca şi cei din Miroslava, Ciurea sau Holboca sunt de aceeaşi calitate umană precum cei din Iași, Pașcani sau Podu Iloaiei.
Nu concep o separare a ieşenilor în funcţie de afinităţile lor politice sau de culoarea primarului. Îi tratez pe toţi la fel, sprijinindu-i să-şi dezvolte comunităţile, să deblocheze proiecte, să atragă noi investiții în comunitățile pe care le reprezintă.
Nu există primar ieșean, indiferent de culoarea lui politică, care să-şi fi dorit să ajungă la vreun minister şi să nu-l fi sprijinit, pentru că dincolo de politică primează mereu interesul public.
Avem un parteneriat pentru Iaşi şi vom face tot ce ne stă în putinţă să atragem investiţii şi să dezvoltăm județul și regiunea noastră!
Am fost izolați, am pierdut finanțări și investiții la nivel local și regional din cauza animozităților și aspirațiilor politice ale unor politicieni care nu au ieșit niciodată din logica de campanie.
Iașul a fost prea mult fragmentat de orgolii politice și interese meschine!
Vrem să recuperăm decalajul Moldovei faţă de celelalte regiuni mai dezvoltate, decalaj care s-a acutizat în ultimii ani.
Aş vrea ca Iaşiul, care va fi primul judeţ din ţară cu un milion de locuitori, să aibă proiecte în derulare sau finalizate, o zonă metropolitană dezvoltată, cu o reţea de infrastructură şi servicii publice aşa cum merită, şi un judeţ Iaşi în care să avem toate drumurile asfaltate, să avem apă şi canalizare în fiecare comunitate din judeţ, parcuri industriale şi firme care să genereze locuri de muncă din comunităţile locale.
Suntem oameni de bună credință și îi așteptăm alături de noi pe toți cei interesați cu adevarăt de bunăstarea Iașului și a Moldovei.” a menționat Ministrul Costel Alexe.