Costel Alexe, vești bune pentru ieșeni: vinerea viitoare la Spitalul Mobil de la Lețcani vor putea fi aduși primii pacienți

0
855

În cadrul unei conferințe de presă susținute duminică, Prefectul județului Iași, Marian Grigoraș, a comunicat faptul că la Instituția Prefectului o avut loc o ședintă operativă la care au luat parte ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, ministrul Mediului, Costel Alexe, precum și reprezentanții sistemului medical ieșean pentru a analiza situația actuală, având în vedere numărul în creștere al cazurilor de Covid-19.

Un aspect important care a fost discutat a fost legat de deschiderea Spitalului Mobil de la Lețcani, iar la discuția a luat parte și Alina Popa, reprezentantul EURONEST (proprietarul spitalului). În acest sens, prefectul județului a comunicat că toate părțile implicate depun eforturi, iar spitalul va fi deschis săptămâna viitoare.

Ministrul Nelu Tătaru a specificat că speră „ca la sfârșitul acestei săptămâni care urmează, pe 16, să putem avem și primul pacient acolo. Sunt evaluări care se fac de la Mediu, de la Inspectoratul de Stat în Construcții, cât și pentru personalul care va trebui delegat să evalueze atât circuitul, cât și capacitatea spitalului”.

Legat de detaliile tehnice, mai multe precizări a făcut Costel Alexe, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, președintele ales al Consiliului Județean Iași: „În ceea ce privește Spitalul Mobil Covid de la Lețcani, inclusiv săptămâna trecută, sâmbătă, l-am avut pe domnul ministru Nelu Tătaru la Iași. Împreună cu reprezentanții instituțiilor medicale din Iași, am avut întâlniri la Prefectură și, evident, am mers și pe teren la Lețcani unde ne-am întâlnit inclusiv cu, încă președintele Consiliului Județean, Maricel Popa. Luni, la sediul Instituției Prefectului din Iași am avut această ședință de progres legată de Spitalul Mobil de la Lețcani și astăzi încă o dată”.

Costel Alexe a precizat că, în momentul actual, cuvântul de ordine din cadrul autorităților și instituțiile centrale ieșene este reprezentat de opreaționalizarea cât mai repidă a Spitalului de la Lețcani, pentru „a putea primi pacienți acolo și, cel mai important, pentru a salva vieți”.

„Cel mai sigur, joi vom avea avizul de la Mediu, cu tot ceea ce implică el, urmând ca pe 16, vineri, în condițiile în care (și sunt convins că instituțiile statului vor reuși acest lucru) o să obținem și de la ISC și de la celelalte entități toate avizele, să putem introduce acolo toți pacienții în condiții optime. Eu, ca ministru, ca ieșean și ca președinte ales, aș vrea să mulțumesc tuturor reprezentanților instituțiilor medicale din Iași pentru tot efortul făcut și mă bucur foarte mult că acum, după campania electorală, au înțeles și ceilalți din Consiliul Județean cât de importantă este sănătatea ieșenilor!” – a încheiat Costel Alexe, făcând și un apel către cetățeni pentru respectarea măsurilor de protecție și distanțare.