Costel Alexe: “Spitalul de la Lețcani, de maximă prioritate. Va fi funcțional așa cum a fost planificat”

0
3848

Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, a avut o nouă întâlnire, astăzi, cu Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, și factori decidenți din sistemul sanitar ieșean. Președintele CJ este încrezător că spitalul mobil va fi complet operațional, acesta fiind prioritatea absolută a debutului de mandat.

Așa cum am promis și am obișnuit în toată această perioadă de criză sanitară voi organiza întâlniri regulate cu reprezentanții instituțiilor medicale din Iași și cu reprezentanții administrației locale și județene pentru a colabora cât mai eficient în gestionarea pandemiei în județul Iași. Astăzi, alături de Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, de Prefectul Județului Iași, Marian Grigoraș am avut o nouă întâlnire cu directorii spitalelor de Iași pentru a evalua situația la zi și a planifica perioada următoare, obiectivul nostru fiind de a mări capacitatea de tratare a cazurilor de coronavirus și a asigura asistența medicală necesară tuturor celor care au nevoie.În această săptămână vor fi operaționale 6 paturi de terapie intensivă la Spitalul Covid de la Lețcani, urmând ca în următoarele 2 săptămâni să mărim numărul paturilor de terapie intensivă până la 24.“. a spus Costel Alexe.

Președintele CJ a dat asigurări că spitalul mobil de la Lețcani va funcționa la parametri după care a fost proiectat.

Este un prim pas de operaționalizare reală a acestui spital care, deși a fost achiziționat nou cu aproximativ 14 milioane de euro și avea prevăzute 100 de paturi de terapie intensivă, a fost inaugurat fără să aibă un pat de terapie intensivă funcțional. Ieșenii trebuie să știe că referitor la Spitalul Covid de la Lețcani îmi iau angajamentul să mă asigur că spitalul va fi cu adevărat funcțional și operaționalizat exact cum a fost el planificat, cu cele 100 de paturi de terapie intensivă.“, a completat Costel Alexe.