Costel Alexe: Miroslava, exemplu de administrație eficientă; Family market – proiectul care va revitaliza aspectul urbanistic al zonei și va genera creștere economică

0
1054

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor și președintele filialei județene a PNL Iași, Costel Alexe, afirmă că Miroslava este un model de dezvoltare în ultimii ani, iar prezența constantă în topul celor mai bogate comune din România confirmă rolul important pe care localitatea îl are în configurația județeană.

Am spus mereu că Zona Metropolitană a Iașului trebuie să fie motorul de dezvoltare al județului.Miroslava este un…

Gepostet von Costel Alexe am Freitag, 17. Juli 2020

“Zona Metropolitană a Iașului trebuie să fie motorul de dezvoltare al județului”, spune Costel Alexe, iar faptul că astăzi comuna rivalizează cu multe orașe din România, o face să fie tot mai atractivă pentru numeroase familii tinere care aleg să se stabilească aici.

“Dezvoltarea și modernizarea Miroslavei nu se oprește aici și sunt bucuros că primarul Dan Niță tocmai a anunțat un parteneriat între compania Iulius și Primăria Miroslava pentru revitalizarea centrului Comunei Miroslava” – continuă ministrul.

Un parc de peste 4.200 metri pătrați realizat de peisagiști internaționali (aceeași care au realizat grădina Palas), 137 de locuri de parcare, centru comercial modern și o mulțime de facilități de recreere pentru locuitorii comunei. Acestea sunt doar câteva dintre facilitățile care vor fi contruite pe terenul din vecinătatea Primăriei Miroslava în parteneriat cu compania Iulius, dezvoltatorul complexului Palas din Iași.

Acestea sunt soluții prin care se va îmbunătăți considerabil standardul de viață al locuitorilor comunei, spune ministrul mediului.

Proiectul ”Family market” va revitaliza aspectul urbanistic al zonei și va contribui la creșterea economică a comunei Miroslava. Acesta va fi dezvoltat de către compania Iulius în urma unei investiții de peste 6 milioane Euro.

Ministrul Mediului a conchis că “Miroslava este încă un exemplu că se poate face administrație eficientă în folosul cetățeanului”.