Costel Alexe, președintele PNL Iași, s-a deplasat, ieri, într-o vizită la Ciurea, o comună aflată în coasta Iașului dar care suferă la capitolul infrastructură. Alături de președintele filialei locale, Marian Pruteanu, Costel Alexe a discutat problema drumurilor dar și a monumentelor aflate în stare de degradare.
“Aflat în vizită la organizația PNL de la Ciurea am răspuns pozitiv propunerii colegilor mei de a vedea ceea ce ar fi putut fi un simbol pentru Comuna Ciurea și anume Fabrica de Căramizi. Un monument de patrimoniu industrial, fiind clasat pe lista monumentelor istorice sub codul IS-II-m-B-04126, se află astăzi într-o stare avansată de degradare, demonstrând lipsa de preocupare a celor care ar fi fost responsabili să valorifice o asemenea comoară. Eu, ca om politic ce vizează transformarea modului în care Consiliul Judetean își asumă obligațiile sale legale, cred că trebuie să spunem deschis că în direcția conservării, restaurării și punerii în valoare a monumentelor istorice și de arhitectură, obligație explicit trecută în lege, nu s-a făcut mai nimic în ultimii 30 de ani. Avem de lucru! Ma voi întoarce la Fabrica de Cărămida de la Ciurea!“, a declarat Costel Alexe.
Una dintre cele mai stringente probleme ale comunei Ciurea este faptul că infrastructura stradală nu a ținut pasul cu creșterea traficului rutier.
“În fiecare zi, intrarea în Municipiul Iași pe DJ248 face viața locuitorilor Ciurei greu de suportat. În efortul comunității noastre de a rezolva această problemă nu am primit ajutorul scontat de la Consiliul Județean. Avem nevoie urgent de identificat soluții de supralărgire a DJ248 inclusiv utilizând metoda rigolelor casetate și de construit trotuare peste tot unde este posibil! Apoi, de modernizat la nivel de drum județean sectiunea DJ248C – str.Olarilor – Hlincea – Bazar – Bd. Poitiers (mun. Iași), o rută des utilizată de locuitorii noștri pentru a scăpa de calvarul zilnic pe de DJ248, de modernizat la nivel de drum județean legătura dintre DJ248 și DN24 pentru a realiza o conexiune rapidă cu zona Bucium din Municipiul Iași și, nu în ultimul rând, de modernizat DJ248C dintre Piciorul Lupului și Șanta. Acestea ar fi urgențele!“, a spus Marian Pruteanu, președintele PNL Ciurea.
“Ne bucurăm că Ministrul Mediului, domnul Costel Alexe și-a asumat aceste preocupări ale locuitorilor din Ciurea insistând să viziteze, alături de echipa PNL Ciurea, traseul prin str. Olarilor către Bazar. Suntem convinși că vom avea un partener în viitorul președinte al Consiliului Județean, domnul Costel Alexe!“, a completat Marian Pruteanu, candidat la funcția de primar al comunei Ciurea.