Costel Alexe, discuție la CJ Iași despre patrimoniul evreiesc din Iași, dar și despre nevoia de promovare a memoriei victimelor Holocaustului

0
870

Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe a comunicat faptul că în decursul zilei de joi, a primit la Consiliul Județean Iași vizita domnului Alexandru Florian, director la Institutul National pentru Studierea Holocaustului din Romania Elie Wiesel și a colegilor domniei sale, reprezentanți ai institutului, „cu care am discutat pe îndelete despre patrimoniul evreiesc din Iași, dar și despre nevoia de promovare a memoriei victimelor Holocaustului” – spune acesta.

La întâlnire au participat și deputatul Alexandru Muraru, desemnat recent Reprezentant Special al Guvernului pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului și Xenofobiei, și vicepreședintele CJ Sorin Afloarei, inițiatorul unui proiect de hotărâre pentru găzduirea muzeului Pogromului în cadrul Casei Muzeelor, fostul sediu al Chesturii, de pe strada Vasile Alecsandri nr.6.

Costel Alexe a precizat că întâlnirea nu a fost întâmplătoare, în contextul în care pe 27 ianuarie am marcat Ziua Internațională de Comemorare a victimelor Holocaustului, ocazie cu care aceasta a citit și raportul de monitorizare a antisemitismului în România, realizat de Institutul „Elie Wiesel” în 2019.

„M-am simțit ușurat să aflu că mișcările radicale și antisemite sunt în descreștere în România, dar rămâne în continuare datoria noastră, a autorităților, să păstrăm și să consolidăm valorile democratice, cu accent deosebit pe dialogul intercultural. Le-am prezentat și invitaților planurile Muzeului Pogromului care va fi deschis foarte curând și intenția noastră de a demara un proiect privind realizarea unui memorial unic în România, în amintirea victimelor Pogromului de la Iași” – a mai declarat Costel Alexe.

„Din păcate, la începutul acestui an, l-am pierdut pe Iancu Țucărman, unul dintre ultimii supraviețuitor ai masacrului din 1941, dar amintirea sa va rămâne mereu prezentă și evocată în Muzeul Pogromului, unde va exista o hologramă cu chipul lui.

Le mulțumesc reprezentanților institutului Elie Wiesel pentru vizită și, mai ales, pentru toate eforturile de a ne face cunoscută istoria ca pe o lecție prețioasă prin care să nu mai repetăm greșelile trecutului. Îl felicit și pe vicepreședintele Sorin Afloarei pentru interesul său permanent de a da viață acestui proiect al Muzeului Pogromului la Iași” – își încheie mesajul Costel Alexe.