„Coronapas” sau amendă. Danemarca, prima țară UE care introduce pașaportul COVID pentru a redeschide economia

0
794

Pașaportul corona, digital sau fizic, este eliberat celor care și-au făcut vaccinul, care s-au vindecat recent de COVID sau care au un test negativ. Înarmați cu acest document, danezii vor avea acces la frizer, și în curând, la restaurante, muzee, cinematografe. O amendă mare îi paște pe cei care încalcă regulile, scriu Thelocal.dk și Euronews.

Danemarca și-a lansat marți un certificat care va permite în cele din urmă afacerilor neesențiale să se redeschidă pentru clienți, după luni bune de lockdown. Este prima țară UE care face acest pas. Israelul a introdus deja un pașaport verde. Marea Britanie intenționează să pornească un program pilot.

Pașaportul corona sau „coronapas” este disponibil prin intermediul unei aplicații securizate – sau în format fizic – pentru oamenii care au fost vaccinați, au un test negativ în ultimele 72 de ore sau au fost bolnavi în ultimele 2-12 săptămâni. Testele pot fi atât PCR, cât și antige, iar cetățenii pot face un test oricând.

Danemarca poate efectua până la 400.000 de teste pe zi (PCR și antigen) la o populație de 5,8 milioane de locuitori, una dintre cele mai mari rate de testare din lume. Oficialii intenționează să crească această capacitate la 700.000 de teste pe zi.

În prezent, pașaportul permite oamenilor să intre la frizerie sau coafor sau să facă școala de șoferi, dar scopul este ca economia să se deschidă gradual până la finalul lunii mai, scrie Euronews, citat de libertatea.ro.

De aceea, pașaportul va fi extins în scurt timp pentru a include accesul la terase, care se vor redeschide din 21 aprilie, la restaurante, muzee, teatre și cinematografe, ce vor fi deschise din 6 mai.

În momentul în care economia va fi aproape complet redeschisă, pe 21 mai, guvernul estimează că va vaccina toți cetățenii de peste 50 de ani sau, în orice caz, pe toți cei care își doresc un vaccin.

Copiii de până la 15 ani și persoanele care nu pot face teste COVID din motive medicale nu sunt obligate să aibă un pașaport corona pentru a folosi serviciile, scrie Thelocal.dk.