Contre tăioase pe seama unei posibile investiţii la Iaşi Industrial Park

0
927

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi a lansat o serie de acuzaţii la adresa conducerii Iaşi Industrial Park din Leţcani pe motiv că directorul acestei societăţi nu ar fi realizat un regulament de funcţionare propriu, ba mai mult, acesta ar fi plagiat un regulament al unui parc industrial din Oradea. Potrivit lui Maricel Popa, compania turcească Doğu Pres ar urma să achiziţioneze teren în parcul industrial Leţcani, însă există anumite impedimente. “Problemele (la Parcul Industrial Lețcani – n.r.) sunt diverse. Directorul de la Parcul Industrial nu și-a făcut treaba. Nu a scris regulamentul. Anul trecut m-am implicat, în luna februarie, am obținut avizele în două luni de zile și am obținut și licența de parc industrial, așteptând, timp de un an, să facă regulamentul. Luna trecută, pur și simplu ne-a dat regulamentul de la un parc din alt parc industrial din alt oraș. Nici măcar nu scria Iași”, a declarat Maricel Popa. În replică, directorul Iaşi Industrial Park, Laurenţiu Rădulescu a precizat că regulamentul era doar dat ca exemplu. “Acum, toate documentele sunt aşa cum trebuie să fie şi vor intra în următoarea şedinţă a consilierilor judeţeni”, a spus acesta pentru ziaruldeiasi.ro.

Consilierii judeţeni PNL au reacţionat la declaraţiile lui Maricel Popa spunând, prin vocea liderului de grup Romeo Vatră, că administraţia PSD Iaşi este de vină pentru criza de la parcul industrial din Leţcani. “Asistăm, zilele acestea, la o nouă tentativă frivolă a lui Maricel Popa prin care încearcă să-şi ascundă propriile eşecuri, arătând cu degetul către liberali, în fapt, cei care i-au lăsat la cheie o serie de investiţii cruciale pentru dezvoltarea judeţului. Am urmărit cu îngrijorare declaraţiile recente ale preşedintelui Consiliului Judeţean Iaşi referitoare la situaţia Parcului Industrial Leţcani, acesta făcând referire la faptul că investiţia nu poate fi folosită din vina directorului Industrial Park, inducând, în mod eronat, ideea că acesta ar fi plagiat regulamentul de funcţionare al unui parc similar din Oradea. Este evidentă reacţia rău intenţionată a lui Maricel Popa, în condiţiile în care regulamentul în cauză a fost dat ca exemplu, mai ales dacă ne referim la municipiul Oradea, condus de administraţie liberală şi care poate reprezenta oricând un model de bună practică pentru Iaşi, din toate punctele de vedere”, a spus Romeo Vatră.

“Faptul că investitorii nu pot demara proiecte la Industrial Park se datorează incompetenţei adminitraţiei PSD Iaşi care, alături de guvernarea social-democrată, nu au fost în stare să depăşească bariere birocratice care depindeau, în totalitate, de aceştia. Mai mult, asaltul politic orchestrat de Maricel Popa asupra instituţiilor subordonate arată, în mod vădit, disperea acestuia de a controla totul, într-o manieră netransparentă. Nu e de mirare că preşedintele CJ Iaşi, după mai bine de doi ani de mandat, pune pe butuci toate investiţiile subordinate, un alt exemplu fiind Aeroportul Iaşi, aflat pe linie de stagnare şi lipsit de orice urmă de viziune pentru dezvoltare, ajuns acum la limita capacităţii de procesare. În modul caracteristic manipulativ, prin diminuarea cotizaţiilor sau neaprobarea bugetelor, Maricel Popa pune piciorul în pragul progresului unor structuri subordonate cum ar fi ADIS sau Euroregiunea Siret-Prut-Nistru, urmărind, exclusiv decapitări politice. O altă dovadă a incompetenţei lui Maricel Popa stă în întârzierea nejustificat de mare a proiectului SMID, investiţie demarată de administraţia liberală şi, mai apoi, pusă pe butuci de preşedintele CJ Iaşi. Capacitatea administrativă a domnului Popa s-a văzut şi atunci când anunţa preluarea unei suprafeţe la Fortus pentru posibila construcţie a unui parc industrial, proiect care i-a fost luat de sub nas, câteva luni mai târziu, de Primăria Iaşi. PNL Iaşi, prin reprezentanţii săi în administraţia locală, a susţinut mereu proiectele de investiţii, fapt demonstrat de proiectele duse la capăt şi performanţele avute de instituţiile subordinate Consiliului Judeţean în perioada administraţiei liberale”, a mai adăugat Romeo Vatră.