Consiliul Județean Iași susține producătorii locali

0
625

Reprezentanții Consiliului Județean Iași și-au manifestat deschiderea față de producătorii locali și consumul de produse autentice, fabricate în Iași.

Asociația Producătorilor Locali: Produs în Iași a organizat recent mai multe evenimente, sub titulatura „Hai la Noi”, în scopul prezentării și promovării producătorilor și produselor locale, manifestări la care au participat președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, vicepreședintele Marius Dangă și administratorul public al județului, Andrei Cazacu. 

Este o inițiativă binevenită pentru comunitatea noastră și mă bucur că generează interes în rândul ieșenilor și că aceștia pun preț tot mai mult pe calitate și pe producția locală.

Îi felicit pe producătorii noștri locali și sper să continue să organizeze astfel de evenimente. E important ca atunci când avem alternative de consum de pe piața locală, legume, fructe, lactate, produse alimentare și nu numai, să ne îndreptăm spre aceste produse pentru că astfel încurajăm atât consumul sănătos, cât și afacerile locale și consolidarea brandului de județ”, a transmis administratorul public Andrei Cazacu, prezent la cea de-a treia ediție a evenimentului „Hai la Noi”, organizat de producătorul local Fabrica de Fum.

Consiliul Județean Iași a început discuțiile cu Asociația Producătorilor Locali încă de la începul anului, în vederea unei colaborări pentru a promova brandurile care produc în Iași.

„În calitate de președinte al Consiliului Județean Iași, îmi doresc să sprijin toți producătorii locali din județ și să le asigur suportul instituțional pentru a-și dezvolta produsele și serviciile și pentru a găsi cele mai bune oportunități de promovare pentru mărcile dezvoltate în Iași.

Sunt convins că produsele lor originale și pasiunea pe care o investesc în ceea ce fac, corelate cu implicarea noastră, a autorităților locale, vor contribui la dezvoltarea Iașului ca un adevărat trademark, nu doar în comunitatea noastră, ci și la nivel național. Oamenii care au astfel de pasiuni trebuie promovați și încurajați deoarece ei reușesc să ne ofere nouă doza de autentic românesc”, a declarat Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași.

Acesta susține și că este nevoie de „un efort coordonat și o colaborare strânsă între toți producătorii locali și instituții pentru a pune Iașul pe harta județelor cu produse locale autentice, distincte, despre care ieșenii și românii să afle și să își dorească să le descopere.”