Consiliul Județean Iași a modernizat anul acesta peste 130 de kilometri de drum județean

0
186

Președintele Consiliului Județean, Costel Alexe, a prezentat, astăzi, într-o conferință de presă susținută alături de Marius Dangă, vicepreședinte al CJ, obiectivele de infrastructură rutieră finalizate în 2023 și stadiul celor aflate în curs de implementare. Cel mai mare proiect dus la bun sfârșit de Consiliul Județean este cel al Axei rutiere strategice Iași – Suceava, din care s-au recepționat lotul 1, cu o lungime de 29,5 kilometri, ce asigură legătura dintre DJ282 limita Municipiului Iași – Rediu – Movileni – Gropnița – DJ 281D, și lotul 2, cu o lungime de 20 de kilometri, ce includ DJ 281D între Coarnele Caprei – Focuri – Gropnița și DJ 281 B între Coarnele Caprei și Belcești. Până la sfârșitul anului se vor finaliza și lucrările la cel de-al treilea lot, de 40 de kilometri, care se suprapun pe raza a cinci comune: DJ 281 de la Belcești – Ceplenița – DN 28B și DJ 281 de la DN 28B – Scobinți – Lespezi.

“Când am preluat mandatul de președinte al Consiliului Județean Iași, în 2020, pe Axa Rutieră Iași – Suceava nu era nici măcar un kilometru de drum asfaltat sau modernizat. Am reușit, în ultimii trei ani, să finalizăm lucrările la acest drum de importanță strategică pentru regiunea de Nord-Est și pentru dezvoltarea județului nostru. Am modernizat peste 90 de kilometri de drum județean pe teritoriul județului Iași și astfel am creat condiții mai bune pentru locuitorii din comunele tranzitate și pentru participanții la trafic. În sfârșit, asigurăm conectivitatea interjudețeană la standarde europene și, în același timp, dăm o șansă la dezvoltare economică celor 11 comune din județul Iași, traversate de această rețea de drumuri“, a declarat președintele Consiliului Județean, Costel Alexe.

Prin Direcția Județeană de Administrare a Drumurilor și Podurilor Iași, Consiliul Județean a modernizat anul acesta 45,6 km de drum județean, cu fonduri de la bugetul propriu și fonduri guvernamentale. A fost finalizată modernizarea DJ 249D Prisăcani – Moreni și se află în diferite stadii de execuție alte 4 drumuri județene: Hermeziu – Vladomira, Bivolari – Traian – Spineni, limită jud. Neamț – Răchiteni și Popricani – Larga Jijia, pentru ultimele două fiind semnate de curând contractele de finanțare.

Un alt obiectiv prioritar este înființarea Centurii ușoare de ocolire a municipiului Iași, proiect care va însemna modernizarea a 73 km de drum județean din 10 comune. Pentru acest proiect studiul de fezabilitate este pregătit și se așteaptă ultimele avize pentru finalizarea acestei etape a documentației, finanțarea urmând să fie obținută prin noul POR 2021 – 2027.

O problemă asupra căreia a atras atenția președintele Consiliului Județean este cea a Centurii de ocolire a orașului Podu Iloaiei.

“Din păcate, finalizarea Studiului de Fezabilitate a depășit deja termenul inițial, octombrie 2023, apoi termenul asumat de directorul DRDP Iași, Mugurel Laicu, respectiv sfârșitul lunii noiembrie 2023. Nu este posibil ca un proiect de doar 4 km să nu poată fi implementat într-un orizont rezonabil de timp, cu atât mai mult cu cât este extrem de urgent să creăm această alternativă rutieră. Nu este ieșean care să nu cunoască calvarul rutier care se formează în orice zi, la orice oră, la intrarea și ieșirea din orașul Podu Iloaiei. Fac apel la ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, să îl demită pe directorul DRDP Iași, Mugurel Laicu, care nu a făcut decât să frâneze dezvoltarea infrastructurii în județul Iași. Este nevoie ca această funcție să fie ocupată de un bun specialist care să asigure pentru DRDP Iași un management competent’’, a declarat președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe.