Consilierii județeni USR s-au dat de partea PSD. Împreună au votat împotriva bugetului județului Iași și finanțării de parcuri industriale, a investițiilor în sănătate, a drumurilor județene și aducțiunii de gaz și apă

0
11635

Consilierii județeni USR Iași s-au făcut frați cu PSD și au votat împotriva bugetului județului Iași, invocând false pretexte. Într-un simulacru de opoziție confuză, useriștii s-au poziționat, în mod inexplicabil, în antiteză cu proiectele importante ale iesenilor din județ. Vestea bună este că bugetul a reușit totuși să treacă, datorită votului PNL-PMP, evitându-se astfel un blocaj bugetar care s-ar fi perpectuat doar din orgolii politice.

Anul acesta, de exemplu, pentru prima oară după 2014, sunt prevazute în buget alocări pentru absolut toate drumurile judetene din Masterplanul de Transport Judetean, adica peste 300 de kilometri de drum județean. Aparent, acest lucru nu este relevant pentru USR Iași. Detalii cu privire la conținutul bugetului au fost explicate de liderul grupului consilierilor județeni PNL, Romeo Vatră.

În planul de finanțare a drumurilor județene includem și Axa 1 Iasi-Suceava, unde avem 120 milioane lei, drumurile aflate în curs de finalizare care au fost și în bugetele din anii anteriori, dar și drumuri noi din masterplan, cum ar fi Dolhești-Ciortești, Răchiteni, Plugari – Borosoaia, Bivolari-Traian-Spineni, Hermeziu Vladomira. Avem 12 milioane lei alocați pentru DJ249A Holboca – Bosia și intre Mânzătesti- Ungheni, drum care va fi realizat pe program transfrontalier. De asemenea, avem prins și proiectul de șosea ocolitoare a municipiului Iași, circa 60kilometri, aflat în faza de realizare a documentațiilor.”, a detaliat Romeo Vatră.

În domeniul sănătății, județul Iași alocă prin buget peste 57 milioane lei pentru investiții. Nici acest lucru nu i-a mulțumit pe useriști.

Sunt cuprinse finanțări pentru reabilitarea unui pavilion la Spitalul de Boli Infectioase, alte 25 milioane lei pentru echipamente de dotare a Spitalului de Neurochirurgie, alocări pentru realizarea documentațiilor pentru viitorul Institut Regional de Boli Cardiovasculare de la Miroslava, Centrul Regional de Tratament al Infertilitatii de la Elena Doamna, respectiv Spitalul Clinic Integrat de Boli Respiratorii în Bucium. Totodată, CJ are în curs de finalizare reabilitarea Spitalului de copii Sf. Maria.

“Pentru prima dată avem șansa de a începe construcția efectivă a parcului industrial, deoarece este alocată suma de 8 milioane lei pentru acest obiectiv, iar mutarea stâlpilor de curent de pe acel teren de la Lețcani se va finaliza într-o săptămână. Pentru prima dată, s-au alocat bani pentru demararea celui de-al doilea parc industrial al CJ la Holboca. Pentru prima dată avem 1 milion lei pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor societății civile. Este acesta un buget al stagnarii? Dincolo de retorica întrebării mele, rămane întrebarea legată de retorica celor din PSD și USR că vor susține proiectele importante ale Iașului, infirmata astăzi de acțiunile lor.”, a mai spus Romeo Vatră.

Ca să avem o imagine clară și completă, la bugetul județului USR a depus 20 de amendamente. Astăzi, au renunțat la unele dintre ele după ce și-au dat seama că nu sunt fezabile. În plus, cele mai multe amendamente propuneau sume modice cuprinse între 10.000 și 50.000 lei.