Consens politic – a fost decisă impozitarea pensiilor speciale!

0
765

Atât ministrul Mediului, cât şi primarul Mihai Chirica au salutat decizia luată de Camera Deputaţilor – de impozitare a pensiilor speciale. Ministrul ieşean spune că nu pot fi acceptate categorii privilegiate în detrimentul altor categorii socio profesionale, edilul-şef al oraşului susţine că, în continuare, pensia trebuie să fie într-o limită rezonabilă între toate categoriile sociale, funcţie de anii de vechime şi aportul în viaţa publică a beneficiarilor.

Membrii Comisiei de buget-finanţe din Camera Deputaţilor au decis, ieri, cu unanimitate de voturi, impozitarea diferenţei între pensia specială şi cea realizată pe baza contributivităţii. Astfel, se va aplica un impozit de 10% pentru pensiile speciale între 2001 lei şi 7000 de lei, iar pentru cele de peste 7001 lei se va aplica un impozit de 85%.

„După ce Curtea Constituțională a stopat legea inițiată de PNL, de eliminare totală a pensiilor speciale, astăzi, la presiunea PNL, Camera Deputaților a aprobat un proiect de lege privind impozitarea pensiilor speciale. Partidul Național Liberal susține ferm principiul contributivității! Nu avem două Românii și nu vom accepta categorii privilegiate în detrimentul altor categorii socio profesionale!”, a spus ministrul Mediului, Costel Alexe.

La rândul său, primarul Mihai Chirica crede că, prin votul de ieri, unele formaţiuni politice încearcă să-şi repare greşelile anterioare. „PSD încearcă să repare greşelile pe care le-a făcut pe timpul guvernării sale şi ia măsuri de genul celor pe care le vedem şi în momentul de faţă. Nu trebuia să ajungem acolo. Pensiile speciale, sigur, sunt justificate de lege în maniera în care care sunt justificate, dar ele trebuie să fie proporţionale cu rolul pe care pensionarul l-a avut, în perioada de activitate, faţă de societate. Al doilea principiu ar trebui să fie legat de principiul contributivităţii, care trebuie să fie rezonabil în comparaţie cu celelate pensii din aparatul, să-i spunem activ, al statului român. A treia chestiune este că pensia trebuie să fie într-o limită rezonabilă între toate categoriile sociale, funcţie de câţi ani de vechime au avut(n.r. beneficiarii) şi ce aport în viaţa publică a României în momentul în care erau în activitate”, a spus edilul-şef.

Primarul Mihai Chirica a mai precizat că nu i se pare normal ca un profesor cu patru decenii de activitate să iasă la pensie cu un venit de 1.800-2.200 lei, iar un angajat al Ministerului de Interne, pe lângă faptul că se pensionează după 20 de ani de activitate, primeşte o pensie cuprinsă între 5.800 şi 7.300 lei, funcţie de grad.