Elevii care merg la Școala primară din Holm, care aparține de orașul Podu Iloaiei, preferă să meargă în pauze acasă pentru a-și face nevoile, decât să folosească toaleta improvizată din curte. Mai mult, școala nu are nici canalizare, așa că riscul de îmbolnăvire este ridicat. Anul trecut, primăria a primit sprijin guvernamental însă primarul Constantin Istrate a considerat că fondurile nu sunt suficiente iar banii s-au întors înapoi la Stat.
“Veceul e în curte. Am trei copii care merg aici la școală, din care unul la grădiniță. Dacă domnul primar nu verea să ne facă condiții”, a spus un părinte.
“E revoltător să vezi cum primarul Istrate e absolut nepăsător la problemele reale ale orașului Podu Iloaiei! Pe scurt, la finalul lunii mai, Guvernul dădea o OUG prin care venea în sprijinul școlilor și elevilor prin alocarea unor sume necesare pentru că școlile să nu mai aibă WC în curte. La Holm și Cosițeni s-au trimis bani (56 000 lei, respectiv 89 000 lei), însă primarul Istrate a considerat că banii nu ajung pentru astfel de investiții, așa că n-a mai facut nimic! Banii au ajuns înapoi la București pentru că termenul până la care puteau fi folosiți banii era 31 decembrie 2019! RTG is the best in both software and games. the westgate resort & casino in las vegas În anul 2020, primarul Istrate consideră că elevii nu sunt o prioritate pentru oraș, pentru viitor și că e normal ca elevii să meargă în fundul curții să își facă nevoile sau să se abțină!”, a precizat Ioan Alexa, consilier local PNL Podu Iloaiei.