Cine sunt reprezentanții administrației județene care s-au vaccinat împotriva Coronavirus?

0
706

Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, și administratorul public al județului, Andrei Cazacu, au anunțat recent că s-au vaccinat împotriva Coronavirus.

Aceștia sunt printre primii reprezentanți ai administrației județene care au făcut vaccinul, fiind precedați de prefectul Județului, Marian Grigoraș, care s-a vaccinat în luna februarie.

Totodată, autoritățile județene au transmis mesaje prin care îi încurajează pe ieșeni să se vaccineze pentru a limita răspândirea virusului.

După un an în care am privit cum viețile noastre se schimbă zi de zi, cum toate lucrurile pe care le consideram normale au devenit brusc inaccesibile, vaccinul este șansa revenirii la tot ceea ce ne-a lipsit de când a început această pandemie.  Vă recomand să îl faceți, pentru voi și pentru toți cei din jur. La nivel județean, ne vom organiza astfel încât întreg procesul să se desfășoare în siguranță, iar toți ieșenii care își doresc să se vaccineze să o poată face cât mai repede.”, a declarat Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași.

Prefectul Marian Grigoraș a reconfirmat angajamentul autorităților față de continuarea campaniei de vaccinare în cele mai bune condiții:

Eforturile noastre de a intensifica toată campania de vaccinare a populației vin pe de o parte din datoria pe care o avem de a limita răspândirea virusului SARS-CoV-2, pe de altă parte vin în întâmpinarea dorinței clare din partea populației de a se vaccina. Încurajăm oamenii să se înscrie pe platformă și să meargă să facă vaccinul. Imunizarea prin vaccinare este cea mai eficientă și mai modernă cale de a învinge această pandemie. Ne dorim să fim în continuare între județele cu un mare număr de persoane vaccinate. Printre cei care s-au vaccinat mă număr și eu, vaccinul administrat fiind Moderna.”, a declarat Marian Grigoraș, prefectul județului Iași.

La rândul său, administratorul public a transmis că vaccinul este soluția pentru a reveni la viața de dinaintea izbucnirii pandemiei:

Am așteptat momentul acesta încă de când a apărut vaccinul și am încredere că e șansa cea mai bună pe care o avem pentru a reveni la stilul de viață obișnuit, de care ne e atât de dor. Am trecut printr-un an dificil, în care am trăit personal experiența covid, mi-am văzut cunoștințele și prietenii luptându-se cu virusul și pe unii, din păcate, pierzând lupta. Pandemia ne-a răpit tuturor câte ceva: oameni dragi, timpul petrecut cu familia, activitățile preferate. Acum că avem vaccinul, nu mai suntem neputincioși în fața virusului, avem posibilitatea de a face o alegere pentru sănătatea noastră și totodată a celor din jur.  Ce nu am putut face cu un an în urmă când totul s-a schimbat, putem face acum. Ne putem proteja vaccinându-ne.”, a declarat Andrei Cazacu, administratorul public al județului.