China cedează și permite echipei de experți internaționali să intre în țară pentru a cerceta originile coronavirusului

0
685

O echipă de experți internaționali din partea Organizației Mondiale a Sănătății, cu obiectivul de a investiga originile pandemiei de coronavirus, va ajunge în Wuhan, joi, după ce China a decis să le permită intrarea, relatează The Guardian.

Conform Digi 24, Echipa ar fi trebuit să ajungă în țară la începutul lunii ianuarie, însă guvernul chinez le-a blocat intrarea, motivând că vizele nu au fost aprobat, chiar și în contextul în care unii dintre membrii echipei erau deja în drum spre Wuhan.

Ministerul de Externe chinez a spus că situația a fost o „neînțelegere”.

La acel moment, directorul general al OMS, Tedron Adhanom Ghebreyesus și-a exprimat consternarea cu privire la decizia Chinei de a bloca accesul echipei de specialiști: „Sunt foarte dezamăgit de aceste vești, având în vedere că doi dintre membri au plecat deja spre China, iar ceilalți nu au putut să plece în ultima secundă”.

OMS a încercat să trimită o echipă de experți străini în China pentru această investigație de mai multe luni. Discuțiile cu oficialii chinezi în această privință a început din iulie. Cercetătorii au ca misiune aflarea felului în care virusul a făcut tranziția de la animal la om.

Anterior, mai multe țări au cerut ca această investigație să aibă loc, printre care și Australia, fapt ce i-a adus o „confruntare” diplomatică cu China pe perioada verii.

Investigație cu controverse. Cum încearcă China de luni de zile să „rescrie” istoria coronavirusului

Originile coronavirusului au fost subiectul numeroaselor teorii ale conspirației promovate online și offline dar și al acuzațiilor dintre puterile lumii. Situația a alimentat tensiuni și conflicte în Statele Unite și China printre altele, iar încercările inițiale ale Chinei de a mușamaliza și a își acoperi urmele, inclusiv prin arestarea jurnaliștilor și pedepsirea medicilor care vorbeau despre gravitatea situației nu au făcut decât să mărească neîncrederea și să alimenteze conflictele.

Unul dintre membrii echipei, Fabian Lendeertz, biolog la Institutul Robert Koch din Germania, spunea: „Vom vedea unde ne duc indiciile, dacă ele ne vor arăta că Wuhan este punctul de plecare sau dacă e în altă parte, iar Wuhan a fost doar locul din care a început răspândirea masivă. Vom încerca să reconstruim momentul în care virusul a trecut de la animal la om”.

În ultimele luni, China și-a accentuat eforturile de a încerca rescrierea istoriei coronavirusului, susținând că virusul nu își are punctul de plecare din China, „conform tuturor dovezilor existente”.

Afirmațiile conform cărora virusul nu ar fi originat în China au puțină credibilitate printre cercetătorii occidentali. Michael Ryan, directorul pentru programul de urgențe sanitare de la Organizația Mondială a Sănătății, a declarat în noiembrie că astfel de susțineri sunt „speculative”, în timp ce alți cercetători, precum profesorul Jonathan Stoye de la Institutul Francis Crick din Londra, spun că „certitudinea pe care o avem este că primele cazuri au fost înregistrate în China. Cel mai probabil rămâne că acest virus își are originile în China”.

Leendertz spune că demersul OMS nu este pentru găsirea unei țări vinovate ci „în încercarea de a afla ce s-a întâmplat pe baza datelor pe care le avem pentru a reduce riscurile unei alte pandemii în viitor”.