Cel mai amplu examen de admitere din ţară va avea loc la UMF Iaşi – va fi susținut în 110 amfiteatre

0
901

La Universitatea de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” Iaşi s-a găsit soluţia pentru ca peste 2000 de tineri să poată susține fizic examenul de admitere.

Pe 26 iulie va avea loc cel mai amplu examen de admitere din ţară, cu respectarea regulilor de distanţare fizică. Radu Iliescu, prorector pe strategie la universitate, îţi spune că testul se va ţine în 110 amfiteatre, din 4 universităţi din oraş.

62 la UMF, 15 la Universitatea  “Alexandru Ioan Cuza” din Iași, 24 la Universitatea Tehnică “Gherorghe Asachi” din Iași şi 9 la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară “Ion Ionescu de la Brad” Iași. Sunt pregătiţi pentru 2700 de persoane, iar în funcţie de mărimea amfiteatrului vor intra între 20 şi 30 de candidaţi. Toate cadrele didactice de la UMF, 600 la număr, îi vor supraveghea pe tineri în ziua examenului.

Radu Iliescu, prorector strategie UMF Iaşi: ”O schimbare a condiţiillor pentru examenul de admitere ar fi fost neechitabilă. Numărul total de locuri pentru admitere, peste 1350, care includ locuri cu taxă şi fără taxă, Până ieri, la sfârşitul zilei aveam 2250 de conturi iniţiate pe platforma noastră”.

În acest amfiteatru sunt aproximativ 100 de locuri şi vor intra 30 de persoane. Candidaţii trebuie să aibă buletinul la ei, iar pe fiecare banca va fi trecut numele lor.