Case de tip familial, construite pentru copiii din sistemul de protecție rezidențială

0
918

Primele patru case de tip familial destinate ocrotirii copiilor din sistemul rezidențial vor fi construite și dotate modern, în comuna Horlești, de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, din subordinea Consiliului Județean Iași, în cadrul proiectului ”Închiderea Centrului Rezidenţial “Bogdana”, Bogdănești”.

Aici vor locui 48 de copii, câte 12 în fiecare dintre imobile, și vor beneficia de servicii sociale de calitate acordate de DGASPC.

Totodată, în cadrul aceluiași proiect, actualul centru de tip rezidențial va fi modernizat și transformat în centru de zi pentru pregătirea și sprijinirea integrării sau reintegrării după caz, a copilului în familie. Astfel, se vor asigura consiliere psiho-socială și suport emoțional, resurse  pentru dezvoltarea abilităților pentru viața independentă și orientare vocațională pentru copii, precum și consiliere psiho-socială și sprijin pentru părinți sau ocrotitorii legali.

Proiectul a primit finanțare prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 8 –„ Dezvoltarea infrastructurii de sănatate  și sociale”, valoarea totală fiind de  5.497.998,71 lei. Cofinanțarea suportată de la bugetul județean este de 1.067.724,72 lei.

Prin construirea caselor de tip familial, se va putea asigura asistenţă şi îngrijire copiilor şi tinerilor din centrul de plasament închis, pentru care nu au putut fi identificate alte soluţii de îngrijire în familie.

Noile case de tip familial vor fi amplasate în comunitate, două în satul Bogdănești și două în satul Horlești astfel încât, să permită accesul facil al copiilor la şcoală, grădiniţă, servicii medicale şi de recreere. Capacitatea Centrului de Zi va fi de maxim 20 de beneficiari pe lună, prioritate având cazurile cu cele mai mari şanse de integrare sau reintegrare, în următoarele 12 luni.

În prezent, în cadrul Centrului Rezidențial “Bogdana” sunt ocrotiți 54 de copii și tineri cu vârste cuprinse între 4 și  22 ani, fără dizabilități sau cerințe educative speciale. În urma evaluării medicale, psihopedagogice, sociale și psihologice, 6 tineri cu vârsta de peste 18 ani vor beneficia de integrare socioprofesională.

În cele 4 case de tip familial și în centrul de zi vor lucra 42 de angajați. Personalul  va  beneficia de cursuri de formare continuă și specializare, atât în perioada implementării proiectului cât și în perioada de sustenabilitate a noilor servicii, în funcție de necesitățile identificate pe parcursul  desfășurării activității serviciilor nou-înființate.

Planul de închidere a Centrului Rezidenţial “Bogdana” din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi respectă instrumentele de evaluare şi exigenţele impuse de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA) şi prezintă în detaliu situaţia actuală a copiilor, evaluările multiple de specialitate şi concluziiile finale referitoare la planurile de viitor și tipurile de servicii necesare fiecărui copil în funcţie de nevoile bio-psiho-sociale identificate.

Dezinstituționalizarea copiilor aflați în centrele de plasament aparținând sistemului de protecție specială se numără printre măsurile prevăzute în documentele programatice cu tematică socială de la nivel european, naţional şi judeţean care urmăresc “închiderea instituţiilor de tip vechi şi dezvoltarea de servicii comunitare”.

Furnizarea de servicii integrate de sprijin în vederea tranziţiei de la servicii de îngrijire instituţionalizate către servicii la nivelul comunităţii este una dintre măsurile pe care România și le-a asumat prin Acordul de Parteneriat aprobat de Comisia Europeană pentru perioada 2014-2020.