Campanie la Iaşi pentru diminuarea cerșetoriei

0
1135

După lansarea programelor de prevenire a delicvenței juvenile și de combatere a consumului de droguri, Poliția Locală Iași iniţiază o nouă campanie: „Cerșetoria este o infracțiune!”. Necesitatea implementării unui astfel de proiect a rezultat din semnalele trase de ieșeni în mass-media și pe rețelele de socializare, dar și din discuțiile pe care primarul Mihai Chirica le-a avut cu cetățenii în cadrul dezbaterilor publice sau în audiențele susținute la posturile de televiziune locale. Pentru eficientizarea acțiunilor polițiștilor locali în cadrul proiectului instituțiile ieșene sunt invitate să se implice în constituirea unor echipe mixte care să contribuie la diminuarea fenomenului cerșetoriei. Astfel, vineri, 7 septembrie, la sediul Poliției Locale Iași a avut loc o primă întâlnire de lucru pentru stabilirea unui plan de măsuri.

„Pe raza Municipiului Iași se observă frecvent persoane care practică cerşetoria, atât minore, cât şi majore, mai ales în zone centrale sau des circulate. Prezenţa acestora afectează imaginea oraşului, creează un sentiment de disconfort, iar uneori agresiunea verbală sau fizică au determinat cetăţenii să sesizeze Poliţia cu privire la aceste aspecte. Problema cerşetoriei este complexă şi este continuu alimentată de situaţia socio-economică a populaţiei, dar și de comoditatea unor persoane apte de muncă care preferă să obțină cele necesare traiului fără a munci. Fenomenul este specific aglomerărilor urbane deoarece mediul stradal oferă alternative de obţinere a unui venit imediat prin simpla apelare la mila publică”, arată reprezentanții Poliției Locale Iași.

Acţiuni de combatere a fenomenului cerşetoriei

Campania „Cerșetoria este o infracțiune!” se va derula în perioada 15 septembrie – 15 decembrie și va consta în informarea și implicarea populației în diminuarea fenomenului cerșetoriei, monitorizarea persoanelor care apelează la mila cetățenilor, identificarea, sancționarea și îndrumarea persoanelor spre localitățile de domiciliu, informarea cu privire la o serie de servicii care ar duce la diminuarea fenomenului (asistență medicală primară gratuită, reintegrarea socială și profesională, acces la educaţie, găzduirea şi reabilitarea  persoanelor fără adăpost, servicii de consiliere și asistență socială), propunerea unui amendament de îmbunătăţire a legislaţiei, în sensul, ca amenzile neplătite să fie transformate în muncă în folosul comunității. Inițiatorii campaniei „Cerșetoria este o infracțiune!” sunt Primăria Municipiului Iași, Poliția Locală Iași și Direcția de Asistență Socială Iași.