Camelia Gavrilă, dezvăluiri din culisele PSD: La locale se pregătea un blat

0
1136

Fostul candidat la Primărie spune că, înainte de alegeri, se pregătea un non-combat din partea unui un amplu grup în partid. Deputatul a vorbit de liderul PSD pe municipiu, alături de candidatul la Primărie desemnat atunci, Tudor Ciuhodaru, şi de un grup de parlamentari. Potrivit declaraţiei ei, citate de Ziarul de Iași, acestea au fost condiţiile în care a acceptat să intre în această competiţie fără să-şi fi dorit acest lucru.

După o prezentare a celor patru ani de activitate parlamentară, fosta candidată a PSD la Primăria Iaşi a prezentat o analiză a ultimelor alegeri – aşa cum, spune ea, ar trebui să-şi facă şi să prezinte fiecare partid. Camelia Gavrilă a „ridicat nişte văluri”, după cum a descris intervenţia ei de ieri.

„Non-combat şi în judeţ, şi în municipiu”

„La începutul lunii iulie, preşedintele Maricel Popa a considerat că există o problemă a organizaţiei, şi la nivel de municipiu, şi la nivel judeţean, că se conturează nişte relaţii transpartinice între preşedintele Organizaţiei Municipale a PSD, Marius Ostaficiuc, între candidatul nominalizat la acel moment şi alt grup de parlamentari care ar vicia rezultatul, s-ar merge doar pe nucleul fidel de alegători, cu un non-combat şi în judeţ, şi în municipiu”, a menţionat ea condiţiile în care a acceptat să intre în această competiţie fără să-şi fi dorit acest lucru. Fără să omită decontarea imaginii deteriorate a partidului din cauza măsurilor controversate din 2017-2018, ignorarea rezultatelor modeste de la europarlamentare de către şefii de la Municipiu şi de la Judeţ, Gavrilă a subliniat că a avut „un start pierdut”, fără echipă de campanie, fără buget, dar cu conflicte şi tensiuni multiple în partid.

Non-implicarea echipei de la municipiu a făcut „să fim o echipă solitară”. Candidata PSD a subliniat că, la doi ani după schimbarea conducerii Organizaţiei Municipale, baza de date reală cu membrii şi susţinătorii partidului abia număra 600 de nume. În ciuda acestor lipsuri, Camelia Gavrilă a evidenţiat că a obţinut un număr apropiat de voturi de cel al candidatului la preşedinţia CJ, deşi a recunoscut că ambele rezultate sunt dezamăgitoare. Ea a mers mai departe cu analiza, arătând că PSD s-a distanţat şi mai mult de alegătorii mai tineri. Camelia Gavrilă a mai spus că are toată încrederea în echipa de consilieri locali a partidului, că nu va mai face acelaşi joc dublu ca în mandatul trecut. În schimb, echipa de candidaţi la Parlament ar trebui să îndeplinească un set de criterii impuse de la vârful partidului – aptitudini intelectuale, capacitate de relaţionare, integritate morală, convingere politică, studii şi educaţie, afiliere instituţională, experienţă profesională etc., a adăugat ea cu subînţeles.

„Mă întreb de ce Cristian Stanciu tace”

„Mă întreb de ce Cristian Stanciu tace”, a continuat deputatul, referindu-se la schimbarea la Bucureşti a listei aprobate la Iaşi, cu o singură excepţie: numele lui Maricel Popa. Cristian Stanciu a anunţat că va „continua activitatea, cu aceeaşi determinare, în calitatea de consilier judeţean PSD”, după invalidarea candidaturii sale la Bucureşti. La rândul lui, Marius Ostaficiuc le-a cerut membrilor PSD „să aibă încredere şi să înţeleagă că cea mai mare greşeală este non-combatul! A nu te manifesta electoral înseamnă a permite naşterea şi proliferarea unui mutant, un partid-stat ce va deschide calea celor mai mari abuzuri”, afirma el deunăzi, în contradicţie cu acuzaţia de non-implicare despre care a vorbit ieri Camelia Gavrilă.

În ceea ce-l priveşte pe Maricel Popa, deşi a admis că merită poziţia 1 pe lista de la Senat, Camelia Gavrilă a spus că nu a sprijinit-o în niciun fel, nici în Parlament, nici la Iaşi. Cu toate acestea, ea nu va părăsi partidul: „pot să fiu un simplu membru de partid, dar voi fi un foarte atent observator şi voi monitoriza tot ce se întâmplă şi tot ce fac ceilalţi – pentru că, din momentul în care au existat alte preferinţe şi s-au pus alte persoane la nivel de vârf, de reprezentare a filialei Iaşi, atunci aceste persoane trebuie să performeze”.