Directorul Aeroportului Internațional Iași, Cătălin Bulgariu, a făcut o serie de afirmații care au stârnit rumoare în plenul Consiliului Județean din data de 21 noiembrie. Două proiecte aflate pe ordinea de zi, care priveau în mod direct situații delicate în gestionarea Aeroportului au generat replici tăioase între opoziție și directorul Aeroportului. Unul din cele două proiecte a făcut referire la achiziția serviciilor de consulanță, asistență și reprezentare juridică a regiei de tranport aerian în dosarele ce au ca obiect anularea actelor administrative, autorizațiilor de construire, desființare/adoptate de autoritățile publice locale ale comunelor limitrofe Aeroportului și care pot constitui obstacole pentru navigația aeriană. Pe scurt, locuitorii din zona limitrofă Aeroportului, cei mai mulți din comuna Aroneanu, riscă să își piardă proprietățile.
Cu toate că acest proiect a fost amânat pentru o ședință ulterioară, discuțiile pe marginea subiectului au fost aprinse. “Este foarte complicat când vorbim de dezvoltarea Aeroportului. Dacă mergem în același ritm cu construcțiile, și mă bucur că este domnul primar aici în sală (nr – făcând referire la primarul comunei Aeroneanu, Benoni Moruzi), în doi ani de zile nu vom vorbi de Aeroportul Iași, ci va fi închis”, a spus Cătălin Bulgariu, directorul Aeroportului Iași.
(Preluare video TELEMOLDOVA PLUS IASI)
Conducerea Aeroportului motivează că respectivele autorizații emise de autoritățile locale nu au avizul Autorității Aeronautice Civile Române, fiind înregistrate pe rol, la această dată, cinci dosare, la care se adaugă alte 14 plângeri prealabile. Declarațiile lui Cătălin Bulgariu au stârnit replici din partea primarului comunei Aeroneanu. “Prezența mea aici vine ca urmare a aflării din presă că Aeroportul are nevoie de servicii de avocatură ca să susțină un proces împotriva unor oameni. Să înțelegem că un compartiment întreg de trei juriști ai Aeroportului nu sunt în stare să deruleze un fenoment juridic cu toate etapele lui. Fac precizarea că toate procesele de până acum s-au terminat în favoarea cetățenilor din comuna Aroneanu. Pentru că am dat posibilitatea județului să aibă acest aeroport, noi nu ne putem dezvolta la nivelul altor localități din zona metropolitană. Actuala administrație a Aeroportului a început litigii cu jumătate de sat și le-a pierdut. Am fost sunat de un sătean care plângea în telefon că urmează să i se dărâme casa, deși a câștigat procesul”, a replicat Benoni Moruzi, primarul comunei Aroneanu.
Proiectul pentru concesionarea Aviației Utilitare a picat
Un alt proiect care a iscat nemulțumiri a fost cel legat de intenția concesionării, prin licitație publică, a unei părți din imobilul fostei Aviații Utilitare în vederea realizării unei stații de deservire tehnică pentru elicoptere și avioane. Trebuie menționat că, prin planul de administare al Aeroportului Iași, în același spațiu s-a propus înființarea zonei Cargo iar proiectul de concesionare nu a primit nici măcar avizul Consiliului de Administrație al Aeroportului. Cum concesionarea ar însemna că Aeroportul se va lipsi de repsectiva clădire pe o perioadă îndelungată, s-a pus problema închirierii. “Consiliul de Administrație al Aeroportului nu poate da o hotărâre pentru un teren care nu îi aparține. Prin contractul de administrare, Aeroportul poate face închirieri, dar conform hotărârilor aprobate de CJ, închirierea se face pe 5 ani ori aici vorbim de o investiție foarte mare. Din DALI-ul realizat la începutul anului 2017 rezultă că, în funcție de scenariul ales pentru Aviația Utilitară, era vorba de costuri într 5,7 milioane euro și 8,5 milioane euro. Ca să investești aceste sume pe un contract de 5 ani, nu va face nimeni așa ceva. S-a spus că e vorba de un contract cu dedicație, un lucru fals pentru că va fi licitație publică deschisă. Este adevărat că în acest moment avem un singur ofertant. Însă pentru preluarea întregii clădiri a Aviației Utilitare, nimeni nu dorește să o preia pentru zona Cargo, incestitorii motivând că nu este potrivită pentru această activitate”, a spus Cătălin Bulgariu, directorul Aeroportului.
Prezența unui singur ofertant cât și posibila concesionare a unei părți din clădirea Aviației Utilitare pentru alte activități decât cea de Cargo, a dus la respingerea proiectului. “Proiectul acesta trebuia să aibă avizul Consiliului de Administrație, întrucât prin acest proiect se propune încălcarea planului de administrare, document cu care răspunde în fața noastră Consiliul de Administrație. Citez din capitolul pe care domnul Bulgariu ne propune să îl încălcăm, prin această hotărâre. În acest capitol scrie clar că se mută birourile administrative în clădirea Aviației Utilitare și că se ia angajamentul pentru finalizarea acestei reabilitări până în luna decembrie 2018 iar lucrările nici nu au început”, a explicat Romeo Vatră, liderul grupului consilierilor județeni PNL.
“Vreau să reamintesc de recentele declarații ale președintelui CJ Iași, Maricel Popa, care anunța relația extraordinară pe care o are cu Olguța Vasilescu, actualmente fost ministru al Transporturilor li anunța posibilitatea accesării unor fonduri guvernamentale pentru dezvoltarea zonei Cargo, ca să nu mai vorbesc de Centrul Intermodal pe care Iașul îl așteaptă. Acestea sunt obiective pe care Maricel Popa și le-a asumat la începutul mandatului și care sunt prevăzute în planurile de management și dezvoltare a Aeroportului”, a completat Alin Aivănoaei, liderul grupului consilierilor județeni PMP.