Primăria Municipiului Iaşi va demara o amplă consultare publică privind elaborarea bugetului local pe anul 2019. Astfel, începând de luni, 10 decembrie, vor fi împărţite 5.000 de chestionare la Centrul de Informaţii pentru Cetăţeni şi la cele cinci centre de cartier.
„Pentru al patrulea an consecutiv, începem dezbaterea și elaborarea bugetului local pentru anul 2019, chiar înaintea apariţiei bugetului la nivel naţional, din mai multe considerente. Unul dintre acestea ține de faptul că timpul de după elaborarea bugetului naţional devine foarte strâns, cu nişte termene care nu permit organizarea unei dezbateri publice de amploare. Prin chestionarele distribuite cetăţenilor se urmăreşte evidenţierea tuturor problemelor pe care aceştia le au şi le consideră prioritare a fi rezolvate în 2019. Prioritatea principală a bugetului pe anul viitor rămâne implementarea proiectelor europene, dar vom utiliza şi resursele proprii într-o modalitate cât mai eficientă. Consultării prin intermediul chestionarelor li se vor adăuga şi celelalte etape de dezbatere publică pe care le vom aborda prin întâlniri directe, tematice, la Primăria Municipiului Iaşi sau în alte puncte din oraş, pe diverse domenii: infrastructură, sănătate, educaţie, sport şi alte domenii de interes”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Chestionarele completate vor putea fi depuse în urnele special pregătite la Centrul de Informaţii pentru Cetăţeni – Biroul de Relaţii cu Publicul (ghişeul 6), precum și la cele cinci centre de cartier ale Primăriei Municipiului Iaşi.
Propunerile vor fi centralizate, iar ideile vor fi analizate şi incluse în proiectul bugetului Municipiului Iaşi, care va fi supus dezbaterii publice la mijlocul lunii ianuarie a anului 2019.