Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat Legea privind realizarea Autostrăzii Iaşi-Tg. Mureş în această seară, în prezența tuturor susținătorilor.
Au fost prezenți parlamentari, dar şi reprezentanții celor două asociații civice ieşene care militează pentru realizarea acestui ideal.
Klaus Iohannis a precizat în discursul său că A8 este unul dintre cele mai importante obiective pentru România, iar cei care nu îşi vor da silința pentru îndeplinirea lui, vor încălca legea.
Costel Alexe, Preşedintele PNL Iaşi a participat alături de ceilalți parlamentari ieşeni la momentul cel mai important pentru Moldova în pragul Zilei Naționale a României.
“Nu lăsa pe mâine ce poți construi astăzi și iată că la Cotroceni, Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea construirii Autostrăzii A8!
Avem oficial certificatul de naștere al celui mai mare proiect de infrastructură al Moldovei!
Îi asigur pe toţi ieşenii că pentru Partidul Naţional Liberal acest obiectiv este prioritate naţională şi toţi reprezentantii PNL de la parlamentari până la primari, consilieri si simpli membri vom continua să facem lobby, să punem presiune pe autorităţi pentru urgentarea lucrărilor!” a precizat în urmă cu scurt timp deputatul ieşean Costel Alexe pe pagina oficială de Facebook.