Ieșenii sunt invitați marți, 17 august, de la ora 18, la un eveniment inedit – un flash mob care va prefața cea de-a 25-a ediție a „Atipic Beauty Iaşi 2021 by Magda Coman”, un eveniment dedicat persoanelor aflate în scaun rulant în urma evenimentelor rutiere.
Ca în fiecare an, evenimentul este organizat, la Iași, de către Asociaţia Open Your Heart, împreună cu Primăria şi firma NICHI Cristina Nichita, consemnează ZiarulEvenimentul.ro.
„Frumuseţea e în noi, nu în aparenţe! Ne propunem să schimbăm mentalități și cred eu că lăsăm urme adânci în inimile oamenilor din orașele în care ajungem. Noi facem un prim pas și sperăm ca autoritățile locale să se implice în accesibilizare și să ușureze viața persoanelor cu dizabilități. Este timpul să vedem omul, nu să ne oprim la imaginea scaunului în care stă. Un accident poate schimba într-o clipă viața oricui. Cum trece un astfel de om de impas și cum continuă să construiască, asta îl definește”, a spus Magda Coman, model de renume internațional în scaun rulant și preşedinte al Asociaţiei Open Your Heart, inițiatoarea evenimentului.
În fapt, este vorba despre un spectacol de modă inedit, în care vor putea fi admirate pe scenă 12 modele de cat-walk, dar mai ales 12 modele de viaţă care vor face echipă cu personalităţi locale şi designeri, aducând un omagiu frumuseţii feminine.
Creaţiile vestimentare vor fi semnate de L’Atelier Couture, NICHI by Cristina Nichita, Mahnoor the brand, Pasha Men’s Wear, Luminiţa Balazs, Ciprian Cozma, Nissa, D’OR, Valentina CC şi GEMELLI. Pe scenă vor urma nume cunoscute ale Iașului, femei cu realizări notabile în domeniile lor de activitate. Este vorba despre cunoscutele avocate Gianina Vera Poroșnicu și Sandra Grădinaru, președintele Fundației ADV, Angela Achiței, șeful ISJ, Luciana Antoci, Amalia Georgescu (Biocomp), Tatiana Maximciuc (Portretica), Manuela Manea (Q Estetique), economistul Simona Brumă, Nadia Stoian (exxonia), Marina Olaru (Clinicile Dentesse), Violeta Cincu (jurnalist) și Ioana Gamen (Hotel Unirea), mai scrie ZiarulEvenimentul.ro.
„Vorbim despre educație, în primul rând, despre prevenție fără de care numărul accidentelor nu va scădea. Vorbim despre drumuri Bune și despre schimbarea mentalității. Vino să fim împreună pentru a susține aceste cauze. Fii schimbarea care să aducă liniște pe șosele și sănătate! Am susținut acest eveniment din dragoste de Iași!”, a spus Cristina Nichita.
Acest eveniment prezintă an de an cazurile unor femei puternice și ale unor bărbați curajoși, care, deși își petrec viața în scaun cu rotile, dovedesc că au puterea, demnitatea și ambiția de a reuși în viață sub toate aspectele: au familii frumoase, cariere de succes și puterea de a trece peste orice impas, precum și de preconcepții sociale fără a se lamenta.
„Nu există putere mai mare decât acea putere de a învinge ce este mai dureros în tine: conștiința rănită, dar când ești un astfel de învingător, de fapt te transformi într-un lider și într-un militant! Așa este Alexandra Linga alături de care voi care defila pe 17 aug și așa sunt toate femeile care urcă pe scenă în scaunul cu rotile. Toate procesele mele penale purtate în peste 20 de ani de profesie nu fac cât victoria în sine a fiecăreia dintre doamnele care urcă pe scenă, victoria lor purtată zi de zi acasă, în societate, în viața de zi cu zi, oricum dificilă, agitată și inconstantă!”, a spus avocata Gianina Vera Poroșnicu.
Ea va defila alături de Alexandra, o tânără optimistă, muncitoare și cu un spirit liber. Alexandra s-a mutat în Iași când a început studiile universitare și s-a stabilit în Capitala Moldovei. Acum își finalizează studiile de doctorat și este mândră că, pentru un semestru, a avut oportunitatea de a se afla de cealaltă parte a catedrei, în calitate de cadru asociat universitar, experiență care a făcut-o să aprecieze și mai mult profesorii. Ea lucrează în marketing, domeniu pe care l-a studiat.
Alexandra crede că, privite din unghiul potrivit și cu un gram de simț al umorului, nimic nu este așa de rău precum pare la o primă vedere. În plus, crede că, înainte de a schimba modul în care alți oameni percep persoanele cu dizabilități, trebuie mai întâi să schimbi modul în care te vezi tu pe tine însuți și să te raportezi la alții întotdeauna ca de la egal la egal, niciodată din postură inferioară. Cea de-a 25-a ediție a Atipic Beauty este un maraton care va începe la Iași și va continua la Cluj (19 august) și Timișoara (21 august).